S-au deschis târgurile de nunți. Rochii de mireasă, de la 3.000 de lei la 4.000 de euro
V-aţi hotărât să vă uniţi destinele, iar acum sunteţi în febra pregătirilor pentru ziua cea mare? Ei bine, este cel mai bun moment pentru a pune la punct toate detaliile. Multe târguri de profil sunt deschise în această perioadă.
V-aţi hotărât să vă uniţi destinele, iar acum sunteţi în febra pregătirilor pentru ziua cea mare? Ei bine, este cel mai bun moment pentru a pune la punct toate detaliile. Multe târguri de profil sunt deschise în această perioadă. Pentru ca totul să iasă perfect, rochia de mireasă trebuie să arate impecabil. Iar maşina de epocă este un must-have în acest an.
Printre standurile cu sute de rochii spectaculoase, viitoarele mirese abia se pot hotărî. Ce-i drept, întâlnirea cu organizatorii de nunţi le mai uşurează puţin căutările.
Ofertele sunt tentante. Materiale de calitate, de un alb sclipitor, la preţuri reduse. Preţurile pentru o rochie pornesc de la 3.000 de lei şi pot ajunge până la 4.000 de euro. Iar cuplurile cu buget redus pot opta pentru închiriere.
Misiunea viitorilor miri nu este deloc uşoară. O nuntă de vis trebuie pregătită din timp, iar fiecare detaliu contează. Şi serviciile audio-video, aranjamentele florale sau invitaţiile trebuie să fie pe măsură.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰