Video Observator de bine, 19 iunie 2023. Miracol făcut de medici în cazul bebeluşului din Ploieşti care a ajuns la spital cântărind doar două kilograme
Observator de bine, 19 iunie 2023, prezentat de Ioana Scărlătescu.
Observator de bine, știrile zilei de 19 iunie 2023
1) Miracol făcut de medici în cazul bebeluşului din Ploieşti care a ajuns la spital cântărind doar două kilograme. După o lună de tratament, copilul s-a recuperat în totalitate şi va fi externat săptămâna viitoare.
2) Fenomen astronomic rar și spectaculos pe cerul României. Cinci planete s-au aliniat, iar toate au putut fi vizibile cu ajutorul telescopului sau binoclului.
3) După 14 ani de pauză, cursa de Formula 1 pe apă a fost organizată în România, pe Lacul Siutghiol. Competiţia a fost câştigată de nimeni altul decât prinţul moştenitor al Dubaiului.
4) Arheologii au descoperit o sabie veche de 3.000 de ani, într-un cimitir din Germania. Spre uimirea experţilor, arma a rămas prezervată atât de bine, încât străluceşte şi în prezent.
5) Japonezii au prezentat cum va arăta oraşul plutitor pe care vor să îl construiască în ocean. Arhitecţii susţin că proiectul ar putea fi gata până în 2030, iar 40.000 de oameni s-ar putea muta aici.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰