Video Observator de bine, 22 mai 2025. Deșeurile organice pot fi o resursă importantă
Observator de bine, 22 mai, prezentat de Ioana Scărlătescu.
Observator de bine, știrile zilei de 22 mai 2025
1) Deșeurile organice pot fi o resursă importantă. Un exemplu remarcabil vine de la Timișoara, unde Universitatea de Științele Vieții a implementat astfel un sistem complet de eficiență energetică.
2) CFR introduce tren direct de la Bucureşti către Varna, Sofia şi Istanbul. Primele curse sunt programate din 13 iunie, iar biletele pornesc de la 32 de euro.
3) Metallica revine la Bucureşti, anul viitor. Legendara trupă a anunţat că va susţine un concert pe 13 mai 2026, pe Arena Naţională, iar biletele vor fi puse în vânzare vinerea viitoare, pe 30 mai.
4) Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă la fete şi băieţi până la 26 de ani. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor.
5) Agenţii din Gorj au parte de opt colegi speciali. Este vorba de câinii poliţişti antrenați special pentru pentru detectarea drogurilor sau a bunurilor furate, dar şi salvarea persoanelor dispărute.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰