All you can hate. Disprețul nostru cel de toate zilele

Imaginea care a devenit virală săptămâna asta: farfurii pline cu mezeluri, brânzeturi, crenvurști și chifle, strânse „la pachet” de la micul dejun al unui hotel all-inclusive. Aproape trei kilograme.

Fotografia a fost tratată simplu: românii iar au exagerat. Iar ne-am făcut de râs. Iar „nu ne mai facem bine”.

Cântarul e o idee bună. Hai doar să-l punem sub toată masa, nu doar sub farfuria pe care o putem arăta cu degetul.

Fiindcă hai să fim serioși o clipă. Un salam pus în geantă nu prăbușește nicio economie, nu lasă pe nimeni flămând. Hotelul a fost plătit. Bufetul e „cât poți”. Omul a luat. Pentru asta a fost plimbat prin toate feed-urile țării ca un trofeu.

Nu poza aia e rușinoasă. Graba cu care ne-am repezit s-o distribuim e.

Poza a devenit virală pentru că le-a dat unora dreptul să se simtă deasupra cuiva. Mai buni, mai subțiri, mai fini, mai europeni. Nu ca ăia.

Dar hai să ne uităm la „ăia”.

Dacă ai crescut în România, tu nu vezi în poza aia un hoț. Vezi o scenă pe care ai trăit-o. Vezi mașina de pe autostradă care miroase a ouă fierte și a salam de vară. Vezi punga de pe bancheta din spate, cu roșii, cu telemea, cu pâine ruptă, cu un pui în folie și ceva dulce pentru copii. Vezi mâna bunicii care nu te lasă să pleci cu bagajul gol.

România a trăit ani în care „se termină”. Se termină laptele, se termină carnea, se termină concediul, se termină banii.

Pachetul de drum e una dintre cele mai vechi și mai tandre instituții românești. „Ia, mamă, că nu știi ce găsești acolo.” Fraza asta a dus generații întregi la gară, la autogară, la ușa mașinii.

Și „nu știi ce găsești acolo” n-a fost o vorbă. A fost, nu demult, literalmente adevărat. E încă adevărat pentru cei peste patru milioane de români care și azi se chinuie să-și pună mâncare pe masă. Instinctul de a strânge ceva pentru drum e o cicatrice. Iar noi am luat cicatricea aia, am fotografiat-o și am râs de ea.

Asta ar trebui să ne facă de râs. Nu salamul.

Ani la rând, Occidentul s-a uitat la noi exact cu privirea asta: săracii ăia din Est care înfulecă și nu știu să se poarte. Am urât privirea aia. Și apoi am făcut ce e mai trist cu putință: am învățat-o pe de rost și am întors-o spre ai noștri.

Batjocura n-a scos pe nimeni din sărăcie. N-a construit o autostradă, n-a crescut un salariu, n-a adus un spital. Singurul lucru pe care-l producem industrial în țara asta e disprețul de noi înșine. Și ăla, da, îl exportăm cu poză cu tot.

Data viitoare când îți apare imaginea în feed, nu te uita la farfurie. Uită-te la mâna care strânge. E aceeași care nu te-a lăsat niciodată să pleci cu bagajul gol, care ți-a rupt pâinea.

Cele trei kilograme de pe farfurie n-au înfometat pe nimeni.

Dar noi, ăștia care am râs, am rămas exact ce eram: sătui și mici.