Curajul chiar vindecă! Maria Rohnean, despre medicii "minune" care au schimbat soarta şi drumul unui judeţ

O postare dedicată celor care spun zilnic că nu se poate. Că țara asta n-are niciun Dumnezeu, ori că are prea mulți care se sapă unul pe altul.

Sunt unul dintre jurnaliștii care intră cu omenie în spital. Uneori las puțină și acolo unde intru, alteori o iau cu mine înapoi. Nu e meritul meu, e al tatălui meu care mi-a băgat asta în cap (a blessing and a curse), și o să-mi rămână până o să ajung la el.

La sfârșit de mai am fost în Călărași. Cine Doamne iartă-mă să facă neurochirurgie în Călărași? Există pacienți care au nevoie de așa ceva? RMN-uri, CT-uri, drill-uri???

Nu, nu existau până deunăzi. Doi neurochirurgi au hotărât că vor să rămână acolo și să facă treabă - (What? De ce? În Călărași?). Și pentru că au început să facă treaba, au venit și pacienții.

Și pentru ca au venit pacienții, au constatat ca sunt prea puțini medici. Așa că i-au cules pe cei doi tineri dați afară (pe principiul "v-ați trezit voi că vreți să operați, ia hai gata, transfer la București") de la Constanța și au făcut echipă - (cu juma de normă căci lipsă posturi, bun venit în România!).

Și pentru că toți au hotărât că "transfer la București" nu mai trebuie să fie o opțiune, s-au pus pe treabă. Inclusiv cu un microscop prăfuit găsit prin subsol la vremea aceea.

Am fost cu jalba în proțap și la CJ. "Le luați aparate? Le luăm!". "Vedeți că mă întorc să văd!" - îi zic președintelui.

I-am lăsat în pace o vreme, astfel ca aseară sun din nou un medic. "Cum merge treaba?". "Nu vreți să știți, lucram triplu. De când ați filmat la noi și au venit tinerii medici de la Constanța operăm tot, tot, nimic nu trimitem la București"; "Aveți ce vă trebuie?"; "Avem, dar nu ne mai ajunge spațiul, așteptăm clădirea nouă".

Eu n-am plâns de multe ori în viața mea, și când m-a apucat a fost din motive cu totul diferite de restul lumii( nu e neapărat o laudă). Dar zău ca mi-au dat lacrimile când l-am auzit.

Nu pentru că țara asta mai are o speranță. Că poate nu mai are niciuna. Ci pentru toate viețile salvate la timp care, datorită lor, nu s-au mai pierdut pe drum în căutarea unui loc, a unui medic, a unui strop de curaj.