Alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Turcia. Preşedintele Erdogan are şanse să-şi consolideze alarmant puterea
Peste 59 de milioane de turci merg azi la vot într-un dublu scrutin istoric, prezidenţial şi parlamentar. Urnele din cele 118 mii de secţii de votare se deschid în mai puţin de două ore, iar alegătorii îşi pot exprima opţiunea până la ora 17.00.
Peste 59 de milioane de turci merg azi la vot într-un dublu scrutin istoric, prezidenţial şi parlamentar. Urnele din cele 118 mii de secţii de votare se deschid în mai puţin de două ore, iar alegătorii îşi pot exprima opţiunea până la ora 17.00. Pentru prima dată după 16 ani, viitorul politic al preşedintelui Erdogan este pus sub semnul întrebării, titrează presa internaţională, în ciuda faptului că acesta speră să îşi asigure puterea absolută. Un avocat de 54 de ani este cel care ar putea pune capăt domniei lui Erdogan.
Anunţat în aprilie, pe repede înainte, dublul scrutin, parlamentar şi prezidenţial, îi va aduce câştigătorului puteri consolidate. Iar sistemul parlamentar turc se va transforma într-unul prezidenţial. Pe scurt, preşedintele preia şi puterea executivă şi formează Guvernul, emite decrete, pregăteşte bugetul şi decide politica în domeniul securităţii. Astfel, postul de prim-ministru este desfiinţat.
După puciul eşuat din 2016, modificările au fost cerute chiar de Erdogan şi garantate prin referendum, un an mai târziu. Paradoxal însă, şansele de a se bucura de ele par mai slabe chiar în ajunul alegerilor. "Pentru prima oară, preşedintele turc Tayyip Erdogan se confruntă cu o opoziţie puternică, ce îi periclitează locul la şefia statului ", scrie presa internaţională.
Principalul rival, Muharrem Ince, un avocat din Partidul Popular Republican s-a dovedit un opozant de temut în ultimele săptămâni. Cu un discurs populist şi calităţi oratorice comparabile cu ale lui Erdogan, are şanse mari să ajungă în turul doi, cu actualul preşedinte.
Din bătălia electorală nu au lipsit nici controversele. Muharrem Ince a acuzat televiziunea naţională turcă şi agenţia oficială de presă că au încălcat Constituţia, prin prezentarea dezechilibrată a candidaţilor. Avocatul s-a plâns că lui i s-au acordat doar 15 ore de transmisiuni, în timp ce lui Erdogan i-au fost alocate 181 de ore.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰