Încep în Parlament audierile ministrilor Cabinetului Orban 2
Încep în Parlament audierile ministrilor Cabinetului Orban 2, care vor avea loc timp de trei zile. Între timp - surpriză pe scena politică. Marea împăcare dintre Partidul Social Democrat şi Pro România este tot mai aproape să se producă şi să se transforme într-o nouă alianţă electorală.
Încep în Parlament audierile ministrilor Cabinetului Orban 2, care vor avea loc timp de trei zile. Între timp - surpriză pe scena politică. Marea împăcare dintre Partidul Social Democrat şi Pro România este tot mai aproape să se producă şi să se transforme într-o nouă alianţă electorală.
"Treceţi odată acasă!", le-a transmis Marcel Ciolacu membrilor excluşi din PSD în epoca Dragnea şi care acum sunt alături de Victor Ponta.
La colaborări este deschis şi Călin Popescu Tăriceanu. Înţelegerea acestora este o lovitură grea pentru Guvernul Orban, care caută sprijin în Parlament pentru susţinerea alegerilor anticipate.
Participarea lui Marcel Ciolacu, alături de Gabriela Firea la Convenţia Naţională a Pro România, partidul lui Victor Ponta, ar putea fi primul pas către o alianţă electorală cu Pro România.
Surse din interiorul PSD afirmă că mai mulţi lideri ai partidului, printre care Mihai Tudose şi cuplul Manda-Vasilescu s-ar opune şi chiar i-ar fi cerut lui Marcel Ciolacu să nu participe la întâlnirea de astăzi, unde a şi întârziat.
Gabriela Firea a ironizat "epoca Liviu Dragnea" din PSD şi a ţinut un discurs elogios la adresa lui Victor Ponta, pe care l-a numit chiar "cel mai bun premier al României". Primarul general al Capitalei este pentru alianţa PSD-PRO România care să o susțină la alegerile locale din 2020.
Şi Călin Popescu Tăriceanu vrea alianţă cu Victor Ponta, alături de care să lupte împotriva "partidelor mari".
Săgeţile au fost îndreptate către social democraţi, pe care i-a acuzat că fac blat cu liberalii.
Tăriceanu susţine că Partidul Social Democrat ar fi ajuns cu PNL la o înţelegere prin care au sacrificat alegerea primarilor în două tururi de scrutin pentru a încerca să forţeze anticipatele.
Mâine, marţi, în Parlament vor incepe audierile ministrilor cabinetului Orban 2 si se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, până pe 19 februarie. Votul pentru învestirea Guvernului este programat pentru luni, 24 februarie
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰