Exclusiv ANRE îşi schimbă conducerea. PSD cedează PNL instituția. Social-democrații ar putea lua Consiliul Concurenței - surse Observator
În plin scandal al facturilor la energie, ANRE îşi schimbă conducerea. Mandatul actualului preşedinte, Dumitru Chiriţă, susţinut de social-democraţi, se încheie luna aceasta, iar PSD şi PNL îşi împart din nou instuţiile cheie ale statului. Potrivit informaţiilor obţinute de Observator în exclusivitate, ANRE urmează să aibă un nou preşedinte ... liberal.
ANRE îşi schimbă conducerea, iar PNL şi PSD fac "rocada". Chiar dacă decizia finală nu este încă luată, liberalii au deja mai multe nume pe care le-ar putea propune pentru funcţia de preşedinte ANRE.
Cine ar putea prelua funcţia de preşedinte ANRE
Senatorul PNL, Sorin Bumb, directorul Direcţiei Licenţe din ANRE şi fost ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în guvernele Grindeanu, Tudose şi Dăncilă, Viorel Ilie sau Iani Popa, fost senator, şi-ar putea depune candidatura pentru funcţia de şef al ANRE.
În schimb, PSD ar putea primi şefia Consiliului Concurenţei. Instituţia este condusă de 13 ani de Bogdan Chiriţoiu, prima data fiind numit de preşedintele de la vremea respectivă, Traian Băsescu, iar ultima dată a fost numit de preşedintele Klaus Iohannis în 2021 pentru un mandat de cinci ani.
- Statul a stabilit că 3.258 de lei sunt suficienți pentru "un trai decent". Ce poți să cumperi de fapt cu acești...
- ANRE verifică modul de citire a indexului la curent. Cei 6 furnizori la care a demarat controale
- Veşti proaste despre facturile la energie. Furnizorii şi-au avertizat deja clienţii despre cum trebuie să...
Consiliul Concurenţei ar urma să treacă în subordinea Parlamentului
Însă pentru acest lucru, susţin sursele Observator, PSD si PNL vor să schimbe legislaţia în sensul în care Consiliul Concurenţei ar urma să fie în subordinea Parlamentului, adică viitorul preşedinte al României să rămână fără atribuţii în această privinţă, iar Parlamentul să fie cel care numeşte conducerea Consiliului Concurenţei. Propunerea de modificare a legii este deja redactată şi ar urma să fie depusă la Parlament săptămâna viitoare, în aceaşi săptămână în care Birourile Permanente Reunite vor declanşa şi procedura de numire a noului preşedinte ANRE.
Coaliţia de guvernare are în vizor şi alte instituţii cheie: ANCOM şi ASF
De menţionat este că discuţiile din coaliţie referitoare la împărţirea instituţiilor cheie nu au fost încă finalizate. O decizie finală ar urma să fie luată săptămâna viitoare, într-o şedinţă a coaliţiei în care s-ar putea discuta şi despre conducerea altor două instituţii importante: ANCOM şi ASF.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰