Atac chimic în Siria, reacţia României. Mesaj dur transmis de ministrul de externe, Teodor Meleşcanu
Teodor Meleşcanu a declarat, într-o conferinţă de presă comună cu omologul francez Jean-Yves Le Drian, că "România condamnă ferm utilizarea armelor chimice".
Teodor Meleşcanu a declarat joi, într-o conferinţă de presă comună cu omologul francez Jean-Yves Le Drian, că "România condamnă ferm utilizarea armelor chimice în orice împrejurare, dar mai ales atunci când este vorba de folosirea lor împotriva civililor", referire la presupusul atac chimic din Siria.
Presupusul atac chimic vizând rebeli sirieni la Duma a avut loc sâmbătă şi s-a încheiat cu moartea a 40 persoane.
"Sprijinim ferm ideea de a investiga, de a pune la dispoziţia organismului special, un organism care trebuie să fie imparţial şi independent, toate datele pentru a putea să vedem care sunt realităţile din teren şi în al doilea măsurile care trebuie să fie întreprinse la nivel internaţional”, a mai spus ministrul român al Afacerilor Externe.
Îngrijorările comunităţii internaţionale vin după ce Trump a avertizat Rusia pe Twitter „să se pregătească” de atacuri militare.
„Pregăteşte-te, Rusia, pentru că vor veni, frumoase, noi şi deştepte!”, a susţinut Trump pe Twitter. El l-a numit, de asemenea, pe liderul sirian Bashar al-Assad „un animal criminal care gazează propriul popor”.
SUA, Marea Britanie şi Franţa au căzut de acord să colaboreze şi, conform rapoartelor, se pregătesc de un atac militar asupra Siriei ca răspuns la atacurile chimice asupra oraşului Douma, aflat sub controlul rebelilor, care s-a soldat cu peste 45 de morţi.
Jean Yves Le Drian, ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe, prezent la Bucureşti, a amintit: „Preşedintele Macron a anunţat că va lua o decizie în următoarele zile. Am fost prezent la conferinţa de presă care a avut loc cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite. Din acea dată a avut loc un Consiliu de Securitatea al Congresului ONU şi în cadrul acestuia s-a propus desemnarea unui mecanism independent pentru atribuirea atacului chimic şi s-a constatat clar că această rezoluţie a obţinut 12 voturi „pentru”; 2 voturi „împotivă”, ale Rusiei şi Boliviei, şi o „abţinere”: China. Dar Rusia îşi va evalua dreptul de veto, deci rămâne ca Franţa să ţină cont de această linie roşie în ceea ce priveşte Siria şi de nerespectarea Convenţiei internaţional de Interdicţie a Armelor Chimice din 1993”.
Diplomatul francez a precizat că „Franţa a făcut tot ceea ce este posibil pentru a interzice armele chimice şi a intervenit prin Tratatul de la Paris din 1925, de aceea preşedintele Republicii a menţionat că această situaţie nu este tolerabilă, această linie roşie a fost încălcată, şi trebuie să luăm decizie în următoarele zile”, subliniind că „Franţa este autonomă în luarea acestei decizii”.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰