Audierea lui Liviu Dragnea privind acuzaţiile la adresa SPP, discutată de Comisia de Apărare din Senat
Propunerea audierii preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în Comisia de apărare a Senatului pe tema declaraţiilor legate de activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază va fi analizată marţi de această comisie.
Luni, liderul social-democrat a afirmat că este nevoie de o anchetă parlamentară atât în cazul activităţii SPP, cât şi în privinţa unor şefi din diverse instituţii, 'care se pare că acţionează ilegal'.
Totodată, Dragnea a precizat că această comisie va fi înfiinţată la următorul plen reunit al Parlamentului. Referindu-se la o eventuală modificare a Legii privind organizarea şi funcţionarea SPP, Dragnea a spus: 'Sub nicio formă nu vrem să luăm SPP de la preşedinte'.
Săptămâna trecută, Dragnea a spus că va merge la Comisia de apărare de la Senat pentru a fi audiat pe acest subiect.
Pe 29 ianuarie, Liviu Dragnea nu excludea posibilitatea existenţei unui scenariu vehiculat de presă şi analişti, conform căruia Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose ar fi avut 'relaţii strânse cu persoane din zona serviciilor secrete'. Mai mult, el susţinea că vicepremierul Paul Stănescu este cel care a denunţat o propunere venită din partea lui Lucian Pahonţu, şef al SPP.
Vicepremierul Paul Stănescu a confirmat ulterior aceste informaţii.
Pe 31 ianuarie, el a afirmat că Lucian Pahonţu i-a transmis printr-un 'prieten' că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi 'executat' şi că el ar putea prelua 'şi partidul chiar'.
'A venit un prieten la mine din partea unui înalt funcţionar al statului român, am înţeles că Pahonţu îl cheamă, şi mi-a spus următorul lucru: să-mi transmită la două săptămâni după ce am fost numit vicepremier, ministru al Dezvoltării, că e foarte bine să colaborez, pentru că o să am protecţie, pentru că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual eu aş putea să preiau şi partidul chiar', a povestit Stănescu la Parlament.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰