Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cele 10 condiţii USR-PLUS pentru a fi de acord cu programul „Anghel Saligny”

USR- PLUS a pus zece de condiţii pentru susţinerea programului ”Anghel Saligny”, noul PNDL dorit de PNL şi UDMR, prin care autorităţile locale să primească 50 de miliarde de lei pentru proiecte de asfaltări de drumuri, apă şi canalizare, printre care se numără introducerea unor criterii similare fondurilor europene, alocarea banilor pe bază de punctaj şi nu din pixul ministrului, iar toate criteriile de finanţare să fie publice şi transparente, au declarat pentru News.ro surse din conducerea USR PLUS.

de Redactia Observator

la 01.09.2021 , 17:34

Cele 10 condiţii USR-PLUS pentru a fi de acord cu programul „Anghel Saligny” - Gov.ro

Potrivit documentului care conţine condiţiile USR PLUS pentru susţinerea PNDL 3, consulat de News.ro, soluţiile trebuie obligatoriu reglementate prin chiar OUG-ul de adoptare a programului. Acestea sunt în număr de zece:

1.       Filosofie de chetuire similară fondurilor europene (simplificată în implementare)

2.       Bugetare defalcată pentru fiecare dintre cele 5 tipuri de investiţii

Articolul continuă după reclamă

3.       Stabilire de indicatori de program

Pe acelaşi subiect

4.       Stabilire de criterii generale de eligibilitate şi ordinea de importanţă a acestora

5.       Stabilire de cofinanţare

6.       Decontare pe bază de costuri unitare maximale 

7.       Mecanism de implementare şi control similar programelor operaţionale, simplificat şi adaptat la complexitate

8.       Structură dedicată cu asigurare de capacitate administrative

9.       Alocare de investiţii pe bază de evaluare rezultată din punctaj şi nu pe bază de listă aprobată de ministru

10.   Transparenţă prin crearea unui sistem informatic, public, care să cuprindă toate informaţiile legate de proiect (punctaj,contractor, durată, stadiu de execuţie şi plăţi, etc)

Cu ce propuneri vin cei de la USR-PLUS

-  articolul 4, alin.(1) din proiectul de OUG se completează cu stabilirea unor indicatori ai programului pe baza solicitărilor invocate de MDLPA în nota de fundamentare şi sau a estimărilor, respectiv:

  •  număr de kilometri reţele alimentări cu apă şi număr de staţii de tratare a apei, precum şi numărul de racordări şi numărul de locuitori beneficiari/populaţie deservită;
  •  număr kilometri reţele de canalizare şi număr de staţii de epurare, precum şi numărul de racordări şi numărul de locuitori beneficiari/populaţie deservită;
  • număr de kilometri de drum şi număr podeţe, pasaje sau punţi pietonale, precum şi numărul de locuitori beneficiari/populaţie deservită;
  • numărul de kilometri de reţea de distribuţie a gazelor natural, precum şi numărul de racordări şi numărul de locuitori beneficiari/populaţie deservită.

- articolul 4 se completează de asemenea cu bugetul defalcat pe fiecare dintre cele 5 tipuri de investiţii menţionate la alin.(1).

- articolele 6, 8 şi 9 se completează/modifică în sensul introducerii de prevederi referitoare la stabilirea unui mecanism de implementare şi control la nivelul structurii responsabile din cadrul MDLPA (cu obligaţia asigurării capacităţii administrative corespunzătoare) căreia îi vor fi stabilite :

  • atribuţii de reglementare a criteriilor de eligibilitate
  • atribuţii de evaluare şi selecţie a proiectelor,
  • atribuţii de monitorizare şi atribuţii control (inclusiv al procedurilor de achiziţie) şi atribuţii de recuperare.

- articolul 6 alin.(2) se modifică în sensul eliminării oricărui mod similar funcţionării în prezent a investiţiilor derulate prin PNDL 1, PNDL2 sau CNI - tip de listă şi a aprobării investiţiilor prin ordin de ministru, urmînd ca prin OUG să fie stabilite criteriile generale care vor fi avute în vedere la detalierea subcriteriilor şi a punctajelor pentru aprobarea investiţiilor cu încadrarea în alocarea bugetară, conform ordinii de prioritate de mai jos, investiţiile urmînd a fi aprobate în urma unei evaluări realizată cu personalul propriu al structurii de implementare şi/sau cu evaluatori independenţi:

  • Au prioritate proiectele din zonele de investiţii acoperite de Anghel Saligny care au fost depuse la fonduri europene, au fost declarate eligibile, evaluate dar sunt pe lista de rezervă (lipsă de fonduri).
  • Din cele neeligibile din programele operaţionale, au prioritare cele care sunt complementare unor proiecte finanţate prin PNRR sau prin programele operaţionale, fie în sensul continuării unor investitţii (etape noi), fie să suplinească nevoile suplimentare care nu pot fi finanţate din PNRR sau Programele Operaţionale.
  • În cazul proiectelor care intră în sfera de investiţii acoperite de PNRR (ex: canalizare), proiectele să respecte criteriile PNRR (costing, clădiri eficiente energetic) astfel încât să poată demara prin Anghel Saligny şi să poate fi decontate din PNRR, dacă decizia politică este de aşa natură încât să ne încadrăm în spaţiul bugetar.
  • nu există investiţii nefinalizate prin PNDL 1, PNDL 2, CNI, sau proiecte cu finanţare europeană reziliate.
  • nu există creanţe aferente PNDL 1, PNDL 2, CNI, sau proiecte cu finanţare europeană.
  • bugetul propriu este insuficient însă poate asigura o cofinanţare consistentă;
  •  bugetul propriu nu mai poate asigura cofinanţare întrucît nivelul maxim a fost deja atins ca urmare a altor proiecte cu finanţare europeană aflate în derulare;
  • gradul de contribuţie la îndeplinirea obiectivelor/indicatorilor de program menţionaţi la art.4.

- Se va introduce un articol nou referitor la obligativitatea utilizării unor costuri unitare maximale (diferenţa urmînd să fie suportată de beneficiar) stabilite fie prin raportare la lucrări similare finanţate din alte surse, cu prioritate din fonduri europene acolo unde există sau pe baza unor proiecte tip, acolo unde este cazul.

- Se va introduce un articol nou referitor la crearea unui sistem informatic similar SMIS/MySMIS, simplificat, care să fie public şi care să ofere informaţii despre proiectele finanţate prin PNDL 3, respectiv punctajul obţinut (detaliat conform criterii generale), contractori, stadiu de execuţie, plăţi, etc.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Cele 10 condiţii USR-PLUS pentru a fi de acord cu programul „Anghel Saligny”