Antena Meniu Search
x

Cine este Petre Daea, votat în unanimitate în conducerea PSD să preia Ministerul Agriculturii - surse Observator

Petre Daea va prelua ministerul Agriculturii, în urma demisiei lui Adrian Chesnoiu. Conducerea PSD a votat, miercuri, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, ca acesta să fie titularul de la Agricultură, au precizat surse Observator.

de Redactia Observator

la 06.07.2022, 14:14

Petre Daea
Petre Daea - Hepta

PSD s-a reunit, miercuri, de la ora 13.00, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, pentru a stabili cine va prelua portofoliul Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, în urma cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare, pentru trafic de influenţă. Printre numele vehiculate se află actualul preşedinte al comisiei de Agricultură, deputatul Florin-Ionuţ Barbu, Daniel Botănoiu sau Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii din perioada Dragnea.

Cine este Petre Daea, propunerea PSD pentru Ministerul Agriculturii

Petre Daea este membru al PSD de peste 15 de ani şi a mai condus ministerul Agriculturii în 2004, în guvernul condus de Adrian Năstase, fiind considerat un apropiat al acestuia. A fost parlamentar PSD, iar după câştigarea alegerilor de către PSD, în 2017, a fost ministru al Agriiculturii în guvernele conduse de Sorin Grindeanu, (ianuarie până în iunie 2017), Mihai Tudose, (iunie 2017 - ianuarie 2018) şi Viorica Dăncilă (ianuarie 2018 - noiembrie 2019).

Inginer agronom de profesie, social-democratul a absolvit Facultatea de Agronomiei din Timişoara, în 1973, iar în perioada 1982-1983 şi-a luat doctoratul în agronomie. Petre Daea a fost în perioada 1973-1980 inginer stagiar, şef de fermă şi apoi inginer la CAP Siseşti din judeţul Mehedinţi. Mai târziu, a devenit directorul Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (DGAIA) şi şeful adjunct al secţiei pentru probleme de agricultură la Consiliul Judeţean Mehedinţi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri politice » Cine este Petre Daea, votat în unanimitate în conducerea PSD să preia Ministerul Agriculturii - surse Observator