Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Conducerea PSD se reuneşte pentru a discuta componenţa Guvernului Dăncilă

de Redactia Observator

la 22.01.2018 , 09:50

Comitetul Executiv Naţional al PSD urmează să se întrunească luni pentru a discuta componenţa viitorului guvern, care va avea aceeaşi structură, respectiv 28 de portofolii, însă, după cum declara duminică seară Gabriela Firea, "cam o treime din guvern se va împrospăta".

Numeroşi miniştri îşi vor păstra funcţiile şi în Cabinetul Dăncilă, cei înlocuiţi urmând să fie în primul rând cei care şi-au exprimat explicit susţinerea faţă de fostul premier Mihai Tudose sau consideraţi apropiaţi lui şi vicepremierului Marcel Ciolacu, astfel că discuţiile vor viza în principal ministerele Transporturilor, Turismului, Culturii şi pe cel al Fondurilor Europene, al cărui titular, Marius Nica, a demisionat vineri.

Postul de ministru al Transporturilor ocupat de Felix Stroe i-ar putea reveni lui Răzvan Cuc, care a mai deţinut această funcţie, sau lui Sorin Bota, fost secretar de stat în minister în mandatul lui Miron Mitrea. 

Articolul continuă după reclamă

În cazul Ministerului Fondurilor Europene, este vehiculat numele lui Eugen Teodorovici, susţinut de filiala Tulcea, judeţ pe care îl şi reprezintă în Parlament. Iniţial, acesta ar fi fost luat în calcul şi pentru Finanţe, însă este posibil ca actualul deţinător al portofoliului, Ionuţ Mişa, să rămână în funcţie.

Cu toate acestea, Teodorovici declara duminică după-amiază că încă nu i s-a propus vreo funcţie.

"Până mâine vom vedea exact, până maine se poartă discuţii, nu am avut încă o discuţie la nivelul partidului”, a declarat acesta.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Ştiri politice » Conducerea PSD se reuneşte pentru a discuta componenţa Guvernului Dăncilă