Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Deputatul PSD Gabriel Vlase, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al SIE, avizat în comisia parlamentară

Deputatul PSD Gabriel Vlase, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), a primit luni avizul Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIE.

de Redactia Observator

la 02.07.2018 , 13:41

Deputatul PSD Gabriel Vlase, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al SIE, avizat în comisia parlamentară

Deputatul PSD Gabriel Vlase, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), a primit luni avizul Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIE.

Avizul a fost dat cu 5 voturi "pentru" şi unul împotrivă, aparţinând reprezentantului USR.

Numirea lui Vlase la SIE urmează să fie validată în plenul Camerelor reunite,

Articolul continuă după reclamă

Decizia privind audierea lui Gabriel Vlase în comisia parlamentară a fost luată miercurea trecută de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, fără a fi stabilită însă şi o dată pentru votul în plen. 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis în 14 iunie o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a deputatului PSD Petru-Gabriel Vlase. 

Iohannis a explicat ulterior că a ajuns la nominalizarea deputatului PSD Gabriel Vlase pentru funcţia de director al SIE după o analiză atentă şi ţinând cont de experienţa şi pregătirea acestuia. Preşedintele a precizat că a fost propunerea sa şi că Vlase a acceptat nominalizarea: ”A fost fix propunerea mea. Nu am avut niciun fel de discuţie cu PSD pe această temă”.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat atunci la Neptun, referindu-se la nominalizarea lui Gabriel Vlase la SIE, că şi el şi Călin Popescu Tăriceanu au primit o adresă în acest sens de la preşedintele Klaus Iohannis, despre care a spus că "aduce mai multe întrebări decât clarificări". Ironizând declaraţia şefului stattului cu privire la decizia CCR pe tema revocării Laurei Codruţa Kovesi, a adăugat: "O să o citesc până o să înţeleg".

"Bănuiesc că o să mă întrebe presa după aia, o să spun de acuma ca să folosescă alte întrebări. Să vorbesc puţin despre propunerea pentru SIE. Într-adevăr am primit o adresă de la preşedinte, şi eu şi Călin Popescu Tăriceanu, cu o propunere pentru SiE. Şi acuma ca să citez un clasic în viaţă, încerc să îmi aduc aminte. Această adresă aduce mai multe întrebări decât clarificări, o să o citesc până o să înţeleg, poate e nevoie să facem o dezbatere pe această temă, o să vă comunic. Ăsta e răspunsul la întrebarea nerostită cu nominalizarea pentru SIE", a spus Dragnea.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că Gabriel Vlase este persoana potrivită, spunând că este un om care i-a făcut o impresie bună, în ciuda faptului că vineri s-a declarat surprins de nominalizare. Liderul ALDE a mai explicat faptul că preşedintele şi-a dat seama că, dacă ar fi venit cu o altă propunere, care să nu fie din cadrul Coaliţiei PSD-ALDE, nu ar fi avut nicio şansă să treacă prin Parlament.

Gabriel Vlase este vicepreşedinte PSD, deputat de Bacău aflat la al patrulea mandat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Conform CV-ului său, este doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii (ANI). În 2015, numele lui Vlase apărea în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la doi ani de închisoare cu executare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri politice » Deputatul PSD Gabriel Vlase, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al SIE, avizat în comisia parlamentară