Observator » Ştiri politice » Dragnea va continua seria dezvăluirilor: 'A fost doar primul episod'. Ponta îi răspunde: 'L-am avertizat pe Dragnea Mincinosul'

Dragnea va continua seria dezvăluirilor: 'A fost doar primul episod'. Ponta îi răspunde: 'L-am avertizat pe Dragnea Mincinosul'

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 14.03.2018, 13:52 | Modificat la 14.03.2018, 14:21

Liviu Dragnea a declarat că va continua seria dezvăluirilor, afirmând că declaraţiile făcute marţi seară, în direct, la Antena 3 au fost un prim episod. Victor Ponta a reacţionat printr-o postare pe Facebook.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări că urmează şi alte episoade din seria de dezvăluiri pe care le-a făcut marţi seara.

'Aseară a fost doar primul episod, aveţi răbdare', a spus miercuri, la Palatul Parlamentului, Liviu Dragnea, întrebat în legătură cu numirile în Guvernul Ponta.

Articolul continuă după reclamă

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse de Victor Ponta, el a afirmat: 'Îi las să se afunde şi mai mult'.

Marţi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că fostul lider al partidului, Victor Ponta, ar fi stabilit lista membrilor Guvernului său împreună cu directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior.

El a afirmat, la Antena 3, că, imediat după căderea Guvernului Ungureanu, ar fi convenit cu Victor Ponta şi cu liderul PNL, Crin Antonescu, să discute în comun componenţa viitorului guvern, însă a doua zi Ponta ar fi prezentat lista miniştrilor întocmită cu 'George Maior şi cu alţii'.

Pe acelaşi subiect

Fostul premier Victor Ponta a negat acuzaţiile liderului PSD, referitoare la formarea primului guvern USL.

'L-am avertizat pe Dragnea Mincinosul că de câte ori el spune o minciună despre mine eu spun 5 adevăruri despre el", a scris Ponta pe Facebook.