Dragnea povesteşte cum a intrat în politică: ”Îmi plimbam fetiţa în cărucior, nu a fost chip să găsesc un centimetru pe trotuar pe care să poată merge lin”
Liviu Dragnea a povestit, duminică, la Congresul Tineretului Social Democrat, cum a intrat în politică, la începtului anilor ’90.
Liderul PSD Liviu Dragnea a povestit, duminică, la Congresul Tineretului Social Democrat, cum a intrat în politică, la începtului anilor ’90. Dragnea şi-a amintit cum nu putea să îşi plimbe fetiţa în cărucior, însă acest lucru era dificil, fiindcă drumurile erau neasfaltate. „Atât de mult i se zguduia căpşorul, încât am luat-o în braţe şi atunci am spus că pentru mine este inadmisibil, ca tânăr, să nu mă implic”, a relatat Dragnea, scrie News.ro
„Vreau să ne amintim cu toţii care a fost gândul care ne-a împins să ne implicăm în politică, să facem ceva, să trăim într-o ţară mai bună. Iar întrebarea pe care sper să v-o puneţi şi pe care eu mi-am pus-o mereu este cum pot schimba România?”, li s-a adresat Dragnea tinerilor social-democraţi la Congresul TSD organizat duminică la Romexpo.
Liderul PSD a povestit cum, la începutul anilor ’90, când era un „tânăr om de afaceri” cu doi copii, îşi plimba fetiţa prin centrul oraşului, însă drumurile erau neasfaltate.
„În 1994 aveam deja doi copii, fetiţa tocmai se născuse. Şi mergeam cu ea în carucior în centrul oraşului. Nu a fost chip să găsesc un centimetru pe trotuarele din centru ca să poată să meargă lin. Atât de mult i se zguduia căpşorul, încât am luat-o în braţe şi atunci am spus că pentru mine este inadmisibil, ca tânăr, să nu mă implic şi împreună cu alţi tineri să facem ceva în acel oraş, să facem ca părinţii să îşi poată plimba copiii în siguranţă în oraşul nostru. Am considerat că atunci ar fi fost o lipsă de reacţie din partea mea şi aş fi fost laş sau complice cu cei care nu făceau nimic. Când mă întreb ce pot face pentru România, automat mă gândesc la ce am făcut în activitatea mea politică şi administrativă din acel moment şi până acum. (...) Astăzi trotuarele de la care am plecat sunt asfaltate şi nu mai sunt probleme. În judeţul nostru sunt sute, aproape o mie de kilometri de drumuri judeţene asfaltate şi creează invidie în judeţele vecine. La vremea aia în Teleorman nu exista niciun drum judeţean asfaltat cap coadă. Multe dintre spitalele şi şcolile din judeţ, astăzi arată mult mai bine şi au condiţii mai bune”, a declarat Liviu Dragnea.
El a subliniat, însă, că „niciodată nu este suficient”, pentru că mereu va fi ceva de făcut. Dragnea a adăugat că schimbarea vine din lucruri mici, dar că sunt unii care spun că acestea nu au importanţă şi alţii care aşteaptă să facă ceva măreţ, însă în final nu fac nimic.
„Cine gândeşte aşa nu are ce căuta în politică”, a spus liderul PSD.
De asemenea, Liviu Dragnea a spus că partidul se luptă cu mize grele, însă politica din România înseamnă şi încercarea unor „adversari nepolitici implicaţi ilegal în lupta pentru Guvern” de a sabota PSD.
„Dar partidul nu va da înapoi. Când vrei să smulgi societatea din stagnare trebuie să îţi asumi un anumit tip de acţiune şi să o duci la capăt indiferent de piedici şi de adversari. Un partid adevărat trebuie să lupte cu tărie pentru ideile sale”, a mai spus Dragnea, care consideră că mulţi nu vor o schimbare şi se simt ameninţaţi de schimbările pe care majoritatea PSD-ALDE au început să le facă în România.
”Sunt mulţi care au de pierdut în urma schimbărilor pe care le facem. Dar cei mai mulţi au de câştigat. Cei care au de pierdut vor încerca să îţi pună piedici, să îţi facă rău, să te sperie, doar-doar să renunţi, dar cel mai important este să nu uităm niciodată motivul pentru care am intrat în politica. Este important să nu renunţi. Orice cedare înseamnă să devii complice cu cei care se opun. Aţi văzut obstacolele care mi se ridică mereu în faţă. Dar vă spun sincer ca eu nu vreau să devin complice cu ceilalţi. Nu vreau să devin complice cu cei care vor să ţină România pe loc”, a subliniat liderul PSD.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰