Antena Meniu Search
x

Curs valutar

FIREA PUNE LA PUNCT constructorul pasajului Piaţa Sudului! Ce solicită Primarul Primăriei Generale a Xapitalei în scrisoarea adresată Executantului

Primarul general, Gabriela Firea, somează din nou constructorul de la șantierul Piața Sudului să accelereze ritmul lucrărilor și să respecte prevederile contractului cu Municipalitatea, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului București (PMB), informează Agerpres.

de Redactia Observator

la 25.04.2017 , 18:25

Primarul general, Gabriela Firea, somează din nou constructorul de la șantierul Piața Sudului să accelereze ritmul lucrărilor și să respecte prevederile contractului cu Municipalitatea, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului București (PMB), informează Agerpres.

În scrisoarea semnată de edilul șef se arată că deși a solicitat mobilizarea constructorului și reanalizarea graficului de execuție al lucrărilor în sensul finalizării cât mai urgente a acestora, nu a constatat niciun progres semnificativ, ceea ce nemulțumește cetățenii, cărora le este grav afectată în continuare viața economică și socială.

"Revenim astfel la solicitarea fermă făcută anterior și vă reamintim că există pârghii contractuale prin care să denunțăm unilateral contractul din culpa exclusivă a Executantului. Având în vedere că ne aflăm în situația prevăzută în contract, potrivit căreia ați neglijat în mod flagrant și repetat să vă îndepliniți obligațiile contractuale, deși ați fost notificați în repetate rânduri, vă punem în vedere ca de urgență să procedați la executarea obligațiilor. În caz contrar vom parcurge procedura privind rezilierea contractului conform prevederilor contractuale", se arată în scrisoarea semnată de edil.

Articolul continuă după reclamă

În contractul de lucrări din 8 mai 2014 încheiat între Municipiul București și Asocierea Astaldi Spa — Euroconstruct Trading 98 SRL — RCV Global Group SRL sunt prevăzute sancțiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor, achizitorul putând solicita rezilierea contractului, mai arată PMB.

Sursă: Agerpres.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » FIREA PUNE LA PUNCT constructorul pasajului Piaţa Sudului! Ce solicită Primarul Primăriei Generale a Xapitalei în scrisoarea adresată Executantului