Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Începe o nouă rundă de negocieri pentru formarea unei majorităţi în Parlament. PNL se întâlneşte cu USR la ora 13.00

Echipa de negociere a Partidului Naţional Liberal, în frunte cu preşedintele partidului, Florin Cîţu, va demara, miercuri, discuţiile cu partidele parlamentare, pentru formarea unei majorităţi parlamentare. Prima întâlnire va fi cu cei de la USR, la ora 13.00 şi va avea loc la Parlament. Florib Cîţu i-a sunat, marţi seară, pe liderii USR şi PSD, pentru a stabili când vor avea loc aceste discuţii. Potrivit unor surse din PSD, preşedintele social-democrat Marcel Ciolacu i-a transmis lui Florin Cîţu că are agenda extrem de încărcată şi va reveni el cu un telefon, pentru a stabili detaliile întâlnirii.

de Redactia Observator

la 03.11.2021 , 09:25

Începe o nouă rundă de negocieri pentru formarea unei majorităţi în Parlament. PNL se întâlneşte cu USR la ora 13.00 Începe o nouă rundă de negocieri pentru formarea unei majorităţi în Parlament. PNL se întâlneşte cu USR la ora 13.00 - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru

PNL a decis, în şedinţa Biroului Permanent Naţional de marţi seară, flexibilizarea mandatului de negociere, astfel încât partidul să discute atât cu cei de la PSD cât şi cu cei de la USR. Formaţiunea avea decizii luate de forul de conducere care interzicea orice discuţie cu cei de la PSD şi cu USR, pentru că votaseră moţiunea de cenzură la adresa lui Florin Cîţu. 

Din echipa de negociere a PNL fac parte preşedintele Florin Cîţu, primvicepreşedinţii Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu, LUcian Bode şi Rareş Bogdan şi secretarul general dan Vîlceanu. Interesant este că fostul premier desemnat, Nicolae Ciucă, nu face parte din achipa care va discuta cu liderii USR şi PSD. 

În urma flexibilizării mandatului de negociere, Cîţu i-a sunat pe Dacian Cioloş şi pe Marcel Ciolacu, pentru a demara discuţiile pentru formarea majorităţii în Parlament. Marcel Ciolacu i-a transmis preşedintelui PNL că are agenda încărcată miercuri dar că va reveni el cu un telefon pentru a stabili detaliile întâlnirii. 

Articolul continuă după reclamă

Cu USR, liberalii se vor întâlni la ora 13.00, la Parlament. Mandatul cu care liberalii vor merge la negocieri este de a forma majoritatea în jurul PNL şi cu premier liberal, a mai anunţat Cîţu după şedinţa PNL. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri politice » Începe o nouă rundă de negocieri pentru formarea unei majorităţi în Parlament. PNL se întâlneşte cu USR la ora 13.00