Iohannis, nou atac la Guvern: 'Dacă adunăm câţi kilometri s-au promis în 20 de ani, am avea autostrăzi cât China'
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Piteşti, la o dezbatere despre industria auto, că, dacă adunăm câţi kilometri de autostradă au promis guvernanţii din ultimii 20 de ani, ”am avea autostrăzi cât China”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Piteşti, la o dezbatere despre industria auto, că, dacă adunăm câţi kilometri de autostradă au promis guvernanţii din ultimii 20 de ani, ”am avea autostrăzi cât China”. Şeful statului a deplâns şi ceea ce a numit ”euroofuscare”, adică faptul că guvernanţii, în loc să corecteze când li se atrage atenţia asupra unor lucruri, ies la televizor şi inventează scuze.
Preşedintele Iohannis a precizat că, din păcate, planurile pentru infrastructură se găsesc pe hârtie, frumos colorate.
”Dacă am aduna promisiunile de kilometri de autostradă făcute de guvernanţi în ultimii 20 de ani, am avea autostrăzi cât China”, a adăugat şeful statului, spunând că nu înţelege de ce nu se trece la realizarea proiectelor, în condiţiile în care sunt şi bani, este şi nevoie de acestea.
Preşedintele a menţionat că fondurile europene sunt importante, pentru că sunt destinate dezvoltării regionale, dar că marile proiecte au nevoie de pregătire de specialitate şi de voinţă politică pentru a fi puse în practică. El a spus că majoritatea proiectelor de infrastructură sunt proiecte fazate, adică nu au fost realizate în exerciţiul bugetar 2007-2013 şi au fost trecute în 2014-2020, însă nici acum nu vor fi realizate.
Klaus Iohannis a arătat că, dacă de la Craiova sunt transportate automobile în Europa, durata medie de transport până la Curtici este de 24 de ore, iar de acolo până în Europa de Vest este de 12 ore. El a spus că tronsonul Cluj-Curtici, proiect prevăzut pentru fondurile europene, dar că CFR spune că ”speră” să înceapă execuţia abia în 2022, în condiţiile în care ciclul de finanţare se încheie în 2020.
”Alt proiect important - Autostrada Moldova, cu toţii ne-o dorim (...) Există un proiect pe fonduri europene autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni, care acum e deja amânat cu 4 ani. De ce oare? Pe de altă parte, acolo unde se lucrează de multe ori anapoda”, a subliniat Klaus Iohannis, dând ca exemplu tronsonul de autostradă Deva-Lugoj, care trenează pentru că s-a început proiectul fără acordul de mediu complet.
”În mod normal, de aici guvernanţii ar fi trebuit să înveţe ceva, dar, surpriză, nu. Tronsonul 1 Piteşti - Cutrea de Argeş şi tronsonul 5 au intrat în procedură de licitaţie, ce credeţi?, făfă acord de mediu. Acum, sigur, speranţa este să nu fie probleme şi să fie luat acordul pe parcurs. Dar dacă păţim ca pe Deva-Lugoj şi stăm cinci ani ca să rezolvăm probleme care ar fi putut si uşor evitate dacă s-ar fi făcut respectivul studiu în timp util”, a mai declarat preşedintele.
El a spus că ”bani sunt, nevoie este, ceea ce lipseşte e o abordare serioasă, o aplecare asupra acestor chestiuni”.
”E foarte bine ca vine cineva din Guvern cu o hartă frumos colorată şi ne spune că se va face legătura Piteşti-Craiova şamd, e excelent şi e important (...), dar hai să facem lucrurile, nu doar să le promitem pe hârtie”, a continuat Iohannis.
Preşedintele a precizat că îl deranjează foarte mult faptul că, deşi România are nevoie de spitale noi şi încă din 2015 a fost garantată şi asigurată finanţarea pentru 3 spitale regionale, nu se avansează deloc cu aceste proiecte.
”E greu de înţeles. Şi mai greu de înţeles e dacă vine preşedintele şi trage un semnal de atenţionare că apare... eu am numit-o euroofuscare - ies unii ca să-şi arate supărarea că de ce li se atrage atenţia, de ce Comisia Europeană atrage atenţia că România are o deviere semnificativă la capitolul comportament financiar. Asta este, hai să le corectăm în loc să ieşim la televizor şi să inventăm scuze”, a mai afirmat Klaus Iohannis.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰