Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Iohannis merge miercuri în Germania pentru a primi un premiu

Preşedintele Klaus Iohannis va primi, miercuri, la Kiel, premiul Hermann Ehlers 2016, acordat de Fundaţia care poartă numele fostului preşedinte al Parlamentului Germaniei, pentru "sprijinirea statului de drept şi a luptei anticorupţie", anunţă purtătorul de cuvânt al lui Iohannis, Mădălina Dobrovolschi.

de Redactia Observator

la 26.09.2016 , 16:47

Preşedintele Klaus Iohannis va primi, miercuri, la Kiel, premiul Hermann Ehlers 2016, acordat de Fundaţia care poartă numele fostului preşedinte al Parlamentului Germaniei, pentru "sprijinirea statului de drept şi a luptei anticorupţie", anunţă purtătorul de cuvânt al lui Iohannis, Mădălina Dobrovolschi.

Premierea va avea loc la Kiel, distincţia fiind acordată de către preşedintele Fundaţiei Herman Ehlers, Otto Bernhardt.

"Este un premiu care este acordat domnului preşedinte din partea fundaţiei cu acelaşi nume pentru merite deosebite în sprijinirea statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei. Este un premiu prestigios, unul dintre cele mai importante premii germane. Fundaţia poartă numele fostului preşedinte al Parlamentului german între 1950-1954. Este un premiu care a fost acordat de-a lungul timpului multor personalităţi de vârf din politică tocmai pentru că au promovat valorile libertăţii şi democraţiei. Este o fundaţie care promovează educaţia civică în spiritul libertăţii şi democraţiei", a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui Mădălina Dobrovolschi.

Articolul continuă după reclamă

Printre cei care au mai primit acest premiu, acordat anual din 1975, se află fostul cancelar german Helmut Kohl, în 2003, şi preşedinte CE Jean Claude Juncker, în 2013.

Fundaţia este recunoscută şi drept un "think tank" al CDU, partidul conservator al cancelarului german Angela Merkel.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Iohannis merge miercuri în Germania pentru a primi un premiu