Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, respinsă în plenul Camerei Deputaţilor
Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, depusă de 62 de deputaţi PNL, a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaţilor.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, depusă de 62 de deputaţi PNL, a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, cu 96 de voturi "pentru", 157 de voturi "împotrivă"şi 16 abţineri.
Moţiunea intitulată "Lia Olguta Vasilescu - Ministrul Minciunii şi al Injustiţiei Sociale", semnată de 62 de parlamentari PNL, a fost dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor
Iniţiatorii moţiunii spun că Lia Olguţa Vasilescu trebuie să răspundă pentru eşecurile înregistrate la legea salarizarii şi ajustarea pensiilor şi că se impune demisia acesteia.
Potrivit textului moţiunii, românii au salarii mai mici sau, mai mult decât atât, trebuie să aducă bani de acasă la sfârşitul unei luni de muncă.
”Luni de zile aţi minţit că salariile nu vor scădea, ci vor creşte, iar de aici înainte nimeni nu mai are încredere în dumneavoastră şi în Guvernul din care faceţi parte! Aţi fost demascată de propria incompetenţă şi aţi continuat cu sfidarea populaţiei”, îi transmit semnatarii Olguţei Vasilescu.
De asemenea, liberalii afirmă că sunt şi români cărora salariile le-au crescut, dar aceia sunt parlamentarii şi miniştrii.
În timpul dezbaterilor, Olguţa Vasilescu a susţinut, de la tribună, că, dacă elimină invectivele şi cifrele nereale din text, nu mai rămâne nimic din moţiune şi a spus că multe critici vizează de fapt Ministerul Finanţelor, adăugând: ”Aţi cam greşit adrisantul!”. Ea a mai susţinut că „nu există nicio statistică din care să reiasă că au scăzut salariile a două milioane de români”.
”Nu există nicio statistică din care să reiasă că au scăzut salariile a două milioane de români. Este o cifră aberantă (…) Dacă dau la o parte din această moţiune invectivele şi ciferele nereale, nu mai rămâne nimic”, a spus Olguţa Vasilescu, după citirea moţiunii de cenzură împotriva sa din plenul Camerei Deputaţilor.
Opoziţia a acuzat, în discursurile rostite, fiscalitatea haotică, lipsa de pregătire a ministrului Muncii şi promisiunile fără acoperire ale PSD, la rândul său, reprezentantul ALDE admiţând că lucrurile sunt perfectibile, dar că partidele aflate la guvernare au încercat să diminueze inechităţi.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰