Antena Meniu Search
x

Ludovic Orban: "Firea se comportă ca un vânător de vrăjitoare, caută vinovaţi pentru faptul că nu a fost în stare să facă nimic"

Ludovic Orban a susţinut duminică faptul că primarul general, Gabriela Firea se comportă ca un “vânător de vrăjitoare”, afirmând că aceasta copiază comportamentul “din parcări al lui Pandele”.

Ludovic Orban: "Firea se comportă ca un vânător de vrăjitoare, caută vinovaţi pentru faptul că nu a fost în stare să facă nimic"
Ludovic Orban: "Firea se comportă ca un vânător de vrăjitoare, caută vinovaţi pentru faptul că nu a fost în stare să facă nimic" - Sursă: Hepta

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a susţinut duminică faptul că primarul general, Gabriela Firea, nu doarme liniştită de când PNL a redevenit partidul de opoziţie cel mai puternic în Bucureşti”. El spune că Gabriela Firea se comportă ca un “vânător de vrăjitoare”, afirmând că aceasta copiază comportamentul “din parcări al lui Pandele”.

“Se pare că doamna Firea nu prea doarme liniştită de când PNL a redevenit ceea ce trebuie şi anume partidul de opoziţie cel mai puternic în Bucureşti, singura alternativă viabilă la harababura, amatorismul şi risipa care se întâmplă în Bucureşti de doi ani de zile. Dragnea le-a cerut totul românilor, bucureştenilor şi a primit totul. PSD, de doi ani de zile, are totul: primari de sectoare, prim general al Capitalei şi Guvern. Dragnea şi Firea au primit totul. Ce au dat înapoi? Nimic! Vouchere pentru biciclete, în condiţiile în care nu există nicio pistă pentru biciclete. Doamna Firea, în postarea de pe Facebook de astăzi (duminică – n.r.) spune că a alocat 56 de milioane de euro pentru managementul traficului, semafoare inteligente, dar eu pot să vă spun o nerealizare care este penibilă – ea nu a reuşit să pună în funcţiune nici măcar sistemul de management al traficului, care a fost realizat în anii 2007-2008”, a susţinut Ludovic Orban la conferinţa organizaţiei PNL Bucureşti.

Orban susţine că Firea este supărată pe Guvernele PSD pentru că nu au dat libere 365 de zile pe an, ca să spună că a rezolvat problema traficului.

“Ea este supărată pe Guvernele PSD. Vă spun eu de ce cred că e supărată, pentru că Guvernele PSD nu dau zile în toate cele 365 de zile ale anului, pentru că singurele zile în care se poate circula normal în Bucureşti sunt zilele libere, de sărbătoare legală. Dacă Guvernul ar da 365 de zile libere, ar putea şi ea să se prezinte în faţa Bucureştenilor, să zică <am rezolvat traficul>”, a mai spus acesta.

Liderul PNL afirmă că primarul Capitalei se comportă ca un “vânător de vrăjitoare”, afirmând că aceasta copiază comportamentul “din parcări al lui Pandele”.

“Doamna Firea se comportă ca un vânător de vrjitoare. Ea caută vinovaţi pentru faptul că nu a fost în stare să facă nimic. (…) Am ajuns într-un punct în care foarte  greu mai putem tolera acest comportament dictatorial abuziv. De fapt, afară e vopsit gardul şi înăuntru e leorpardul. Doamna Firea are o coafură plăcută, se îmbracă frumos, dar în ea se ascunde un rău poate şi mai rău decât Pandele. Probabil copiază comportamentul din parcări al lui Pandele, în care agresează cetăţeni care îndrăznesc să-l critice”, a mai spus Ludovic Orban.

Sursă: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri politice » Ludovic Orban: "Firea se comportă ca un vânător de vrăjitoare, caută vinovaţi pentru faptul că nu a fost în stare să facă nimic"