Parlamentul dă undă verde pedepselor executate la domiciliu sau în weekend. PNL merge la CCR
Parlamentul a adoptat proiectul de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor. PNL a anunţat că va ataca proiectul la CCR.
Parlamentul a adoptat proiectul de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor. PNL a anunţat că va ataca proiectul la CCR.
Plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri , cu 170 de voturi "pentru", 81 "împotrivă" şi şase abţineri proiectul legislativ privind măsurile alternative de executare a pedepselor. Astfel prin decizia judecătorului, condamnaţii pentru fapte fără violenţă, care nu sunt recidivişti şi care au o pedeapsă de maximum cinci ani, beneficiază de măsura arestului la domiciliu sau în zilele de sâmbătă şi duminică.
“Nu îmi face nicio plăcere să vin la microfon şi să vorbesc despre acest proiect depus de colegii senatori ai PSD şi pe care grupul PNL nu îl va susţine. PNL nu va vota acest proiect în forma ieşită din Comisia juridică, pentru că nu mai are absolut nicio legătură cu ceea ce au gândit colegii noştri şi nici nu scopul urmărit, anume: de a contribui la degrevarea penitenciarelor de aglomerarea existentă în prezent şi de a fi alături de o eventuală lege pentru prevenirea şi reducerea recidivei. Acestea două erau proiectele necesare pentru ca în penitenciare să se producă o adevărată reformă. Din nefericire, aţi pervertit ambele măsuri. Pe de o parte, aceste măsuri alternative au devenit un instrument prin care din măsuri alternative la executarea pedepselor cu închisoarea, dumneavoastră aţi elaborat un proiect prin care introduceţi ca inovaţie juridică măsuri alternative la liberarea contiţionată. Ăsta este efectul amendamentelor care au fost depuse în Comisia juridică”, a spus Gabriel Andronache.
De asemenea, Gabriel Andonache a afirmat că proiectul nu mai reprezintă ceea ce a vrut PNL să modifice când l-a depus în Parlament, iar PNL va ataca modificările la Curtea Constituţională.
“Pe cale de consecinţă, acest proiect aşa cum a ieşit din Comisia juridică, nu mai reprezintă voinţa iniţiatorilor, nu mai reprezintă sub nicio formă ceea ce a dorit PNL prin depunerea proiectului de lege. Prin cale de consecinţă, vom vota împotriva acestui proiect şi ne determinaţi, din păcate, să îl atacam la CCR, pentru a vedea dacă modificările pe care le-aţi propus sunt întrunesc elementele de constituţionalitate sau sunt neconstituţionale”, a mai adăugat Andornache.
Deputatul USR Stelian Ion, de asemenea membru în Comisia juridică, a spus că prin modificările aduse cu privire la măsurile alternative de executare a pedepselor, PSD se comportă ca un “piroman” şi îşi doresc să rezolve probelma corupţiei prin eventuala abrogarea a întregului Cod penal.
“Este o bazaconie ceea ce propuneţi dumneavoastră – închisoarea acasă. Ce a făcut PSD de se comportă asemenea unui piroman care smulge cutia de chibrituri din mână şi dă foc casei? A preluat pur şi simplu un alt proiect al colegilor noştri (de la PNL – n.r.), a adus amendamente – 18 am numărat – la opt articole, au modificat complet conţinutul şi au relaxat foarte mult această legislaţie, în continuarea demersului mai vechi de dezincriminări, de relaxare a legislaţiei penale. Îşi doresc cei de la PSD să rezolve problema corupţiei prin eventuala abrogare a întregului Cod penal. PSD distruge justiţia, slăbeşte legislaţia penală, deschide larg porţile închisorilor”, a explicat Stelian Ion.
Luni, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat aport favorabil proiectului, cu 13 voturi “pentru”, nouă voturi “împotrivă” şi două abţineri.
În 11 aprilie, Comisia juridică a decis că persoanele condamnate pentru infracţiuni cu violenţă sau care au profitat de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, persoanele condamnate pentru corupţie şi persoanele recidiviste nu vor putea să îşi ispăşească pedeapsa acasă sau în weekend.
De asemenea, Comisia juridică a decis că “măsura alternativă de executare a pedepsei privative de libertate a executării la domiciliu constă în executarea la domiciliu a pedepsei privative de libertate cu supraveghere din partea unor lucrători anume desemnaţi de către Ministerul Afacerilor Interne cu sau fără brăţară electronică”.
O altă prevedere stabileşte că judecătorul de supraveghere a privării de libertate va dispune stabilirea unei măsuri alternative de libertate pentru persoanele care au executat, fara a fi sanctionate, jumatate din fracţia minimă de executat in sistemul penitenciar.
Astfel, hotărârea privind stabilirea măsurii aplicării acesteia se comunica deţinutului in termen de 3 zile de la pronunţare, iar în situaţia in care a fost amanata aplicarea unei masuri alternative de executare a pedepsei, deţinutul poate contesta hotararea tot in 3 zile de la comunicare ei, la judecatoria din raza locului de deţinere, dar hotararea pronunţata de judecătorie este definitiva.
Potrivit amendamentelor adoptate de Comisia juridică, măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse de judecătorul de supraveghere a executării pedepsei, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar. Astfel, judecătorul de supraveghere a executării pedepsei poate dispune una dintre măsurile alternative pentru persoanele condamnate, care au efectuat fracţia de 1/5 din pedeapsă necesară pentru luarea în discuţie a regimului de detenţie, membrii comisiei au decis că este vorba despre persoane condamnate la pedepse de până la 5 ani.
Proiectului mai prevede că măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt executarea la domiciliu a pedepsei, executarea fracţionată a pedepsei privative de libertate în timpul săptămânii la domiciliu şi în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat pentru această măsură de executare, precum şi executarea pedepsei în regim mixt, la domiciliu, cu prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii în echivalent.
La decizia judecătorului, condamnaţii pentru fapte fără violenţă, care nu sunt recidivişti şi care au o pedeapsă de maximum cinci ani, beneficiază de măsura arestului la domiciliu sau în zilele de sâmbătă şi duminică.
Deputatul PNL Gabriel Andronache, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, a spus că liberalii nu susţin şi nu vor vota acest proiect de lege şi acuză puterea de “pervertirea” măsurilor.
Proiectul legislativ va merge la preşedinte pentru promulgare.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰