Camera Deputaţilor a decis: Parlamentarii, primarii, prefecţii şi membrii Guvernului pot fi comercianţi
Parlamentarii, primarii, prefecţii şi membrii Guvernului pot avea calitatea de comerciant persoană fizică.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 180 voturi 'pentru', 86 'împotrivă' şi cinci abţineri, o propunere legislativă care permite parlamentarilor, membrilor Guvernului, prefecţilor, primarilor şi viceprimarilor să exercite calitatea de comerciant persoană fizică.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea unor dispoziţii din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, în sensul eliminării calităţii de comerciant persoană fizică din rândul incompatibilităţilor cu calitatea de deputat sau senator, cu funcţia de membru al Guvernului, cu funcţia de prefect sau subprefect, precum şi cu cea de primar sau viceprimar, primar general sau viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean.
Astfel, au fost abrogate trei articole care prevăd că funcţiile de membru al Guvernului, prefect, subprefect, preşedinte şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, primar, viceprimar, primar şi viceprimar al Municipiului Bucureşti, precum şi calitatea de senator şi deputat sunt incompatibile cu exercitarea calităţii de comerciant persoană fizică.
Deputatul USR Stelian Ion a precizat că acest proiect de lege este total greşit.
'Nu trece zi să nu se surprindeţi cu câte o iniţiativă din aceasta parcă ţinută sub preş şi adusă în dezbaterea Parlamentului. Această iniţiativă doreşte să elimine nişte incompatibilităţi. Nu ştiu de ce doriţi aşa de mult ca domniile voastre, parlamentarii, colegii pe care îi aveţi în teritoriu, primarii, prefecţii, să devină comercianţi, să poată fi comercianţi persoane fizice. Pentru ce vă trebuie acest lucru, vă trebuie o formă legală prin care să primiţi anumite sume de bani prin anumite contracte?', a spus Stelian Ion.
La rândul său, deputatul PNL Florin Roman, preşedinte al Comisiei de administraţie, a arătat că acest proiect a primit aviz favorabil de la comisie.
'Ne referim la primari, la viceprimari care ajung într-o situaţie de a-şi pierde mandatul şi nu din cauza lor neapărat, ci din cauza unei legislaţii neclare, ambigue. Avem colegi care înainte de a fi primari au făcut agricultură, că din asta au trăit cinstit, ca buni români, şi-au plătit birurile şi au făcut PFA. Unii au apucat să lucreze pe ele, majoritatea au ajuns în situaţia de decizii definitive de la ANI, deşi mare parte dintre ei nu au apucat să lucreze pe aceste PFA-uri. Eu, ca om de administraţie, voi vota în favoarea primarilor, dar cred că aici nu aveau ce căuta senatorii şi deputaţii', a menţionat Roman.
Proiectul a fost respins de Senat, iar Camera Deputaţilor este decizională.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰