Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Președintele Senatului, Anca Dragu, a transmis CCR un punct de vedere privind moţiunea de cenzură: E mai degrabă un conflict politic

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a prezentat, miercuri, punctul de vedere al Camerei superioare a Parlamentului în legătură cu sesizarea Guvernului privind moţiunea de cenzură. ”E un conflict politic mai degrabă, care, de la nivelul Guvernului, se doreşte a se transforma într-un conflict juridic de natură constituţională”, a declarat Anca Dragu.

de Redactia Observator

la 15.09.2021 , 10:41

Președintele Senatului, Anca Dragu, a transmis CCR un punct de vedere privind moţiunea de cenzură: E mai degrabă un conflict politic Președintele Senatului, Anca Dragu, a transmis CCR un punct de vedere privind moţiunea de cenzură: E mai degrabă un conflict politic - Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Anca Dragu a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a transmis CCR punctul de vedere în legătură cu moţiunea USR PLUS în care arată că nu există un blocaj juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament legat de moţiunea de cenzură, susţinând că este mai degrabă un conflict politic. 

”Arătăm că nu se constituie niciun fel de blocaj al activităţii celor 2 instituţii, numai un blocaj ar putea sta la baza unui conflict juridic de natură constituţională. E un conflict politic mai degrabă care de la nivelul Guvernului se doreşte a se transforma într-un conflict juridic de natură constituţională”, a declarat Anca Dragu.  

Ea a mai anunţat că a mai transmis o cerere către CCR pentru a constata că premierul trebuia să vacanteze funcţiile după demisia miniştrilor USR PLUS, iar pe 12 septembrie Florin Cîţu trebuia să trimită Parlamentului noile propuneri de miniştri şi noua structură politică a Guvernului. 

Articolul continuă după reclamă

”Trimit către CCR un al doilea document, o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament. Solicit să se constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la obligativitatea acordului Parlamentului pentru remanierea guvernamentală”, a mai declarat Dragu.  

Pe acelaşi subiect

Aceasta a adăugat că a cerut ”obligarea premierului la a o formula propuneri de miniştri şi a le înainta Parlamentului”.  

”În data de 2 septembrie 2021 am asistat la demiterea ministrului Justiţiei, Stelian Ion, în 7 septembrie sunt demisiile celorlalţi miniştri USR PLUS, în 8 septembrie avem o scrisoare semnată de Dacian Cioloş şi Dan Barna către premier atrăgând atenţia asupra schimbării compoziţiei politice la nivelul Guvernului. În termen de 5 zile de la vacantarea funcţiei să se transmită noile propuneri. Premierul nu transmite aceste propuneri, împiedică Parlamentul să îşi dea acordul asupra noii structuri a Guvenrului. Pe 12 septemberie premierului trebuia să facă aceste propuneri şi să transmită către Parlament noile propuneri şi noua structură politică”, a mai declarat Dragu.  

Guvernul a solicitat miercurea trecută Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură USR PLUS - AUR, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului. 

Ludovic Orban, acuzat că a încălcat prevederile constituţionale

În documentul semnat de premier, Ludovic Orban este acuzat că a încălcat prevederile constituţionale pentru că nu a comunicat Guvernului moţiunea în ziua în care a fost depusă şi pentru că ulterior a comunicat o moţiune ”iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide”. 

Documentul face referire la ”comportamentul neconstituţional şi neloial al Parlamentului prin Preşedintele Camerei Deputaţilor”. Surse din cadrul CCR au declarat, marţi, pentru News.ro, că sesizarea ar putea fi discutată abia după Congresul PNL din 25 septembrie. Până în 15 setembrie părţile aveau termen să prezinte punctele de vedere.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Președintele Senatului, Anca Dragu, a transmis CCR un punct de vedere privind moţiunea de cenzură: E mai degrabă un conflict politic