Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Proiectul de modificare a Codului de procedură penală, adoptat de Camera Deputaţilor

Proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost votat, luni seară, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după mai multe ore de dezbateri.

de Redactia Observator

la 18.06.2018 , 23:57

- Foto: Hepta

Proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost votat, luni seară, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după mai multe ore de dezbateri.

Proiectul a fost adoptat cu 175 de voturi “pentru”, 78 ”împotrivă” şi o abţinere.

Şedinţa de plen s-a desfăşurat în absenţa lui Liviu Dragnea şi a fost condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Gabriel Vlase, care a fost propus de preşedintele Klaus Iohannis la conducerea Serviciului de Informaţii Externe.

Articolul continuă după reclamă

PNL va contesta la Curtea Constituţională proiectul de lege privind modificarea Codului de procedură penală, a anunţat liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, la dezbaterile din plenul Camerei.

"PNL va contesta la CCR această greşeală, această eroare pe care dumneavoastră o faceţi pentru România şi pentru românii pe care ar fi trebuit să îi reprezentaţi (...) Pe ultima sută de metri aţi introdus o serie de amendamente la propriile articole pe care la Senat le-aţi votat într-o anumită formă. Şi ce ne propuneţi dumneavoastră astăzi aici, pentru că puteţi? Ne propuneţi aşa - revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive poate fi cerută în cazul în care soluţionarea cauzei nu este semnată sau redactată de către judecătorul care a participat la proces. Cu alte cuvinte, dacă există o decizie definitivă şi judecătorul a fost promovat sau s-a pensionat, aşa cum pe legile Justiţiei aţi încurajat prin condiţii favorabile foarte mulţi judecători, se revizuiesc decizii definitive. O fi domnul Dragnea în această situaţie? Nu ştiu. Răspundeţi dumneavoastră", a afirmat Turcan. 

Legea va fi atacată la CCR şi de către USR, a anunţat Dan Barna.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri politice » Proiectul de modificare a Codului de procedură penală, adoptat de Camera Deputaţilor