România a semnat un Memorandum pentru stimularea investiţiilor şi relaţiilor comerciale cu Estonia
România a semnat un Memorandum pentru stimularea investiţiilor şi relaţiilor comerciale cu Estonia
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Oprea, a semnat sâmbătă un Memorandum de înţelegere între minister şi Agenţia de Investiţii Estonă, care va permite dezvoltarea unui mecanism pentru stimularea relaţiilor comerciale şi pentru creşterea nivelului de investiţii bilaterale, a anunţat duminică ministerul român.
Din partea Estoniei, documentul a fost semnat de Allan Selirand, director al Agenţiei de Investiţii Estone.
Evenimentul a avut loc în contextul vizitei la Tallinn a unei delegaţii guvernamentale, condusă de prim-ministrul Viorica Dăncilă.
”Primul efect concret al aplicării Memorandumului va fi deplasarea în România a unei delegaţii economice din Estonia, în luna noiembrie, ca urmare a unei invitaţii adresate de ministrul Ştefan Radu Oprea”, arată un comunicat.
Principalele prevederi ale Memorandumului sunt: schimbul de informaţii relevante despre oportunităţile şi proiectele de investiţii; sprijinul reciproc pentru implementarea unor acţiuni care vor promova investiţiile, cum ar fi forumuri, expoziţii sau târguri şi colaborarea pentru dezvoltarea unei economii sustenabile.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰