Antena Meniu Search
x

Summitul istoric care se desfăşoară la Bucureşti, umbrit de un scandal de proporţii

Summitul istoric care se desfăşoară la Bucureşti este umbrit de un scandal de proporţii. Premierul Viorica Dăncilă nu a ajuns la întrevederea pe care trebuia să o aibă la Aeroportul Băneasa cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker.

Vezi și

Summitul istoric care se desfăşoară la Bucureşti este umbrit de un scandal de proporţii. Premierul Viorica Dăncilă nu a ajuns la întrevederea pe care trebuia să o aibă la Aeroportul Băneasa cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker. Guvernul dă vina pe reprezentanţii aeroportului, care nu ar fi anunţat că avionul oficialului european aterizează mai devreme.

Astfel că premierul a aflat târziu, iar întâlnirea a fost ratată la mustaţă. Şi Serviciul de Pază şi Protecţie ar fi greşit, spune tot Guvernul. Fix când Viorica Dăncilă ajungea la aeroport, SPP l-a luat pe Juncker de la scara avionului si l-a dus la hotel, deşi acesta trebuia să meargă mai întâi în salonul oficial. Potrivit unor surse, cei doi ar putea să se vadă totuşi astăzi, la plecarea şefului Comisiei Europene.

Potrivit documentelor cu detaliile vizitei delegaţiei europene, ora anunţată oficial pentru sosirea avionului era 18.30. Aeronava şefului Comisiei Europene a sosit însă cu 40 de minute mai devreme. Aşa cum arată, de altfel, şi lista zborurilor de la Aeroportul Băneasa. Premierul a fost însă anunţat foarte târziu de modificare.

Surse oficiale au declarat însă că decizia de a pleca de la aeroportul Băneasa i-a aparținut lui Jean-Claude Juncker, iar SPP nu a avut niciun rol în stabilirea programului. Mai mult, cei din protocolul Guvernului s-ar fi aflat pe aeroport cu mult timp înainte de aterizarea avionului.

Summitul economic pe care ţara noastră îl găzduieşte este cel mai important de la Revoluţie până în prezent. Cele 12 state care participă prezintă fiecare propriul proiect pentru dezvoltarea regiunii cuprinse între Mările Baltică, Adriatică şi Marea Neagră.

Planurile sunt însă doar pe hârtie. În urma dezbaterilor, oficialii prezenţi la Bucureşti stabilesc care sunt proiectele în care vor investi.

Un semnal puternic, în debutul summitului, a venit chiar de la preşedintele SUA, Donald Trump. Acesta i-a transmis o scrisoare de mulţumire preşedintelului României, care găzduieşte reuniunea la nivel înalt.Nouă şefi de stat sunt prezenţi la summit.

Printre ei, şi Kolinda Grabar Kitarovic, preşedintele Croaţiei, faimoasă pentru apariţia la campionatul mondial de fotbal, unde a renunţat la ţinutele oficiale şi a purtat tot timpul tricoul naţionalei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri politice » Summitul istoric care se desfăşoară la Bucureşti, umbrit de un scandal de proporţii