Soarta politică a lui Liviu Dragnea s-a stabilit azi, la PSD, într-o şedinţă cu uşile închise
Condamnarea lui Liviu Dragnea a provocat o undă de şoc pe scena politică. În timp ce PSD şi ALDE au anunţat că strâng rândurile pentru a-l susţine pe liderul social-democrat, Opoziţia îi cere să demisioneze din toate funcţiile şi chiar să se retragă din viaţa politică.
Condamnarea lui Liviu Dragnea a provocat o undă de şoc pe scena politică. În timp ce PSD şi ALDE au anunţat că strâng rândurile pentru a-l susţine pe liderul social-democrat, Opoziţia îi cere să demisioneze din toate funcţiile şi chiar să se retragă din viaţa politică.
Trebuie respectată prezumţia de nevinovăţie, spun apropiaţii şefului Camerei Deputaţilor. Decizia de condamnare la trei ani şi şase luni de închisoare nu este definitivă.
În birou său de la Camera Deputaţilor, s-a întâlnit cu câţiva apropiaţi din partid. Nicolae Bădălău, Viorica Dăncilă, Gabriela Firea sau Rovana Plumb l-au asigurat de toată susţinerea lor. Întrevederea, stabilită înainte de şedinţa CEX, a avut loc departe de ochii presei.
Însă, rând pe rând, au venit şi cei care ar fi trebuit să participe la Comitetul Executiv al PSD, programat la ora 16, în altă sală din Parlament.
- Bolojan anunţă desecretizarea cheltuielilor pentru deplasările lui Iohannis: Vor fi făcute publice în câteva zile
- Ilie Bolojan lasă de înţeles că s-ar rupe Coaliţia dacă ar candida în locul lui Crin Antonescu: "Nu sunt un...
- Ilie Bolojan, după incidentele de la BEC: "Violenţa nu a adus nimic bun unei societăţi. Sfatul meu pentru toţi...
- Gigi Becali, după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: "Păi cum să-l laşi? Înseamnă că nu mai ai stat!"
- Cum schimbă scena politică invalidarea lui Călin Georgescu. Politolog: Putem avea o altă candidatură, la care...
Opoziţia îi cere ferm lui Dragnea să plece din fruntea Camerei Deputaţilor.
Claudiu Nasui, deputat USR: "Suferă nu una ci doua condamnari penale. E vorba de furt de bani publici destinati copiilor pe care Dragnea i-a prejudiciat."
Din acest moment, al treilea om în stat aşteptă motivarea sentinţei. Cei 3 judecători au decis ieri în unanimitate că şeful PSD nu este vinovat de instigare la fals intelectual. Unul dintre ei a considerat că Dragnea trebuie achitat şi pentru instigare la abuz în serviciu.
Însă ceilalţi doi l-au condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Sunt voci care spun că magistratul care a făcut opinie separată ar fi luat în calcul decizia Curţii Constituţionale care vorbeşte despre stabilirea unui prag pentru abuzul în serviciu.
În dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, prejudiciul este de puţin peste o sută de mii de lei.
"A susţine că Înalta Curte a încălcat deciziile Curţii Constituţionale înainte de a cunoaşte conţinutul şi raţionamentul logico-juridic al hotărârii (...) este de natură a arunca îndoiala şi neîncrederea asupra actului de justiţie", a fost reacţii Curţii Supreme.
Toni Neacşu, avocatul Bombănicăi Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea: "Lipsa probelor. Acesta este temeiul trecut în minută cu privire la soluţia minoritară în ceea ce îl priveşte pe domnul Dragnea. Atunci când eşti acuzat de instigarea la săvârşirea unei infracţiuni aşa cum a fost acuzat domnul Dragnea, trebuie să dovedească existenţa instigării. În sensul acesta, se pare că în opinia minoritară, se consideră că nu sunt sufieicente probe."
Fosta soţie a lui Dragnea a scăpat doar cu o amendă de 1000 de lei, iar procesul va înceta, pentru că a plătit prejudiciul.
Urmează ca apelul să fie judecat în completul de cinci judecători, care va audia martori şi poate analiza din nou probele. La final, poate decide, în cazul liderului PSD, achitare, condamnare sau rejudecare.
Procurorii DNA ceruseră 7 ani şi 6 luni pentru instigare la abuz în serviciu şi încă 2 ani şi 6 luni pentru instigare la fals intelectual. Astăzi, şefa DNA nu a comentat sentinţa.
Reacţii au apărut însă în stradă. Au fost proteste în marile oraşe. În Piaţa Victoriei, mii de protestatari au cerut, aseară, demisia lui Dragnea.
Iar astăzi sediul PSD Mureş a fost vandalizat cu borcane de dulceaţă. Liderii organizaţiei au făcut plângere la Poliţie.
De altfel, lideri din partid au susţinut că decizia judecătorilor a fost luată la presiunea străzii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰