Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sondaj: 51% dintre români nemulţumiţi de politica externă a lui Dan. Au încredere în Maia Sandu și Trump

Aproximativ 57% dintre români sunt de acord ca ţara noastră să aloce 5% din PIB pentru Apărare, aşa cum solicită NATO, în timp ce 38% nu susţin acest punct de vedere, relevă un sondaj realizat de Grupul De Studii Socio Comportamentale Avangarde. De asemenea, 51% dintre români nu sunt multumiti de politica externă a lui Nicușor Dan, iar Maia Sandu și Donald Trump sunt pe primele locuri în topul încrederii în lideri internaționali. 

de Redactia Observator

la 16.09.2025 , 15:40

Studiul a fost realizat în perioada 8 - 14 septembrie, pe 1.000 de subiecţi, prin metoda CAT, iar eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,4%.

Sondaj în România

Aproape jumătate (47%) dintre respondenţi sunt de părere că, în contextul geopolitic şi militar actual, este posibil ca Federaţia Rusă să atace România, în timp ce 43% nu împărtăşesc această opinie. Mai mult de o treime (37%) dintre subiecţii sondajului spun că România nu ar trebui să se implice deloc în ceea ce priveşte agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei şi că susţinerea ar trebui să aibă doar, eventual, un caracter umanitar. O treime (33%) sunt de părere că ţara noastră ar trebui să se implice mai mult, iar 26% susţin că este suficient atât cât România face deja.

Articolul continuă după reclamă

Sondaj în România

51% dintre români, nemulţumiţi de politica externă a lui Nicuşor Dan

Mai mult de jumătate dintre români declară că nu sunt mulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi nici de activitatea MAE, mai relevă datele sondajului.

La întrebarea "Dumneavoastră personal sunteţi mulţumit de activitatea din primele luni de mandat, pe capitolul de politică externă, a actualului Preşedinte Nicuşor Dan?", 51% dintre subiecţi au răspuns că nu sunt mulţumiţi, 43% s-au declarat mulţumiţi, iar 6% spun că nu pot aprecia. O întrebare similară vizând activitatea Ministerului Afacerilor Externe a avut tot 51% răspunsuri negative, 38% pozitive şi 11% au spus că nu pot aprecia.

47% dintre români vor unire cu R. Moldova, 46% nu

Aproape jumătate (47%) dintre români consideră că la un moment dat Republica Moldova ar trebui să se unească cu România, în timp ce 46% au o părere contrară.

Sondaj în România

De asemenea, 13% dintre subiecţi sunt de părere că Republica Moldova este ţara cea mai bună prietenă a României. Au fost nominalizate de asemenea: Franţa (11%), SUA şi Germania (5%), Italia (4%), Bulgaria şi Serbia (3%), Spania şi China (2%), Rusia (1%). În topul încrederii privind internaţionale se află NATO (74%), urmată de UE (62%), ONU (61%), Comisia Europeană şi Parlamentul European (57%), BRICS (27%).

Sondaj în România

Peste o treime (38%) dintre respondenţi consideră că Israelul are dreptate în conflictul cu Palestina. 11% sunt de părere că Palestina are dreptate, în timp ce 41% sunt de părere că niciuna dintre acestea nu are dreptate în conflict.

Cei mai apreciați lideri la nivel internațional

Dintre liderii politici externi, Maia Sandu şi Donald Trump beneficiază de cel mai mare nivel de încredere (44%), fiind urmaţi de Emmanuel Macron (40%), Ursula von der Leyen (39%), Volodimir Zelenski (37%), Keir Starmer (36%), Xi Jinping (33%), Viktor Orban (29%) şi Vladimir Putin (18%).

Sondaj în România

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri politice » Sondaj: 51% dintre români nemulţumiţi de politica externă a lui Dan. Au încredere în Maia Sandu și Trump