Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Deficit de 15.000 de poliţişti. Agenţii tineri cedează şi se fac şoferi de TIR

Avertisment de la poliţişti despre siguranţa noastră! Sunt prea puțini pentru câte apeluri de urgenţă primesc. Aproape 15.000 de agenţi lipsesc de pe străzi. Suprasolicitaţi, tinerii care intră în sistem cedează repede, iar deficitul creşte.

de Cristi Popovici

la 07.02.2026 , 19:28

"Am ajuns un sistem de intervenție pe tip SMURD. Te duci, constați, întocmești documente și ai plecat", a spus un poliţist.

După 20 de ani de carieră şi probleme care s-au tot adunat, un poliţist din apropierea Capitalei dezvăluie, sub protecţia anonimatului, deficienţele din sistem. Susţine că agenţii trebuie să aleagă uneori la ce apel răspund şi ce solicitare lasă în aşteptare.

Avertisment din interiorul sistemului

Articolul continuă după reclamă

"Au fost mai multe apeluri în același timp. Polițistul a trebuit, el, având acest deficit, a trebui să aleagă el unde să se ducă mai repede", a continuat agentul de poliţie.

Agentul spune că cele mai multe intervenții sunt la cazuri de violență domestică, unde trebuie montate brățări electronice și făcute verificări constant. Din cauza lipsei de personal, alte solicitări sunt amânate.

"Să ai cinci astfel de ordine de protecție și poate cu două-trei victime, mai ai încă cinci agresori. Tu în fiecare săptămână trebuie să contactezi 15 persoane. Au fost situații când colegii nu au putut să le implementeze", a adăugat poliţistul.

Presiunea se simte mai dur în mediul rural, spune Alin Bogdan, şef de post într-o comună din Dâmboviţa

Alin Bogdan: Lucrăm cu aceleaşi efective ca acum 30 de ani.

Reporter Observator: De câţi oameni aţi avea nevoie ca să lucraţi la capacitate maximă?

Alin Bogdan: Cred că cel puţin 50% în plus.

Tinerii polițiști renunță rapid la uniformă pentru alte meserii mai bănoase

Modul de lucru "Multe sarcini cu puţini agenţi" îi face pe tinerii poliţişti să cedeze rapid după ce intră în sistem. Pe reţelele de socializare este o avalanşă de întrebări - ce despăgubire trebuie să plătească statului ca să poată demisiona. După absolvirea Şcolii de Poliţie, ei semnează contracte pentru perioade de până la 10 ani cu ministerul de Interne. Cei care pleacă din Poliţie în acest interval sunt obligaţi să plătească şcolarizarea - aproape 20.000 de lei.

"Avem colegi care deja și-au dat demisia și își împărtășesc consecințele acestei decizii pe grupuri și spun că este mult mai bine, câștigă mai mulți bani în locurile de muncă", a explicat Cosmin Andreica, preşedinte Europol.

"Au mai plecat şoferi pe tir, alţii şi-au făcut o afacere", a subliniat Alin Bogdan, agent şef principal.

Cât câştigă un debutant

Un agent debutant este plătit cu aproximativ 5.500 de lei pe lună, iar un şofer de camion câştigă până la 8.000 de lei în ţară şi 3.000 de euro pentru curse internaţionale. Conducerea Poliției Române încearcă să oprească exodul prin angajări și investiții care să creeze condiţii mai bune de lucru. În ultimii cinci ani, au fost alocaţi aproape 100 de milioane de euro pentru pentru modernizarea mai multor secţii, iar poliţiştii au primit pistoale şi veste de protecţie noi.

"Pe parcursul anului 2025 și-au încetat raporturile de serviciu/muncă 2.008 polițiști, iar în urma măsurilor aplicate pentru reducerea deficitului de personal, care este de aproximativ 20%, au fost încadrați 2.690 de polițiști", a declarat Octavian Dan, purtător de cuvânt IGPR.

În ritmul acesta, însă, Poliţia are nevoie de peste 20 de ani pentru a-şi completa efectivele.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Amânaţi decizia de a cumpăra o locuinţă în aşteptarea unei scăderi de preţuri?
Observator » Evenimente » Deficit de 15.000 de poliţişti. Agenţii tineri cedează şi se fac şoferi de TIR