Observator » Ştiri politice » SURSE: Şanse minime ca Nicuşor Dan să anunţe astăzi desemnarea premierului

Video SURSE: Şanse minime ca Nicuşor Dan să anunţe astăzi desemnarea premierului

Marius Gîrlaşiu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 29.06.2026, 14:14 | Modificat la 29.06.2026, 14:15

Urmează încă o săptămână de foc pe scena politică. Negocierile pentru formarea noului Guven sunt în impas, iar președintele Nicușor Dan este pus în fața unei decizii dificile: merge pe mâna lui Sorin Grindeanu sau încearcă o nouă formulă de coaliție în jurul lui Siegfried Mureșan.

Surse Observator spun că sunt șanse extrem de mici ca președintele Nicușor Dan să anunțe astăzi desemnarea premierului sau să se întâlnească cu liderii fostei coaliției de guvernare după ce negocierile purtate săptămâna trecută la Palatul Cotroceni au intrat în impas, iar la finalul discuției de vineri-seară președintele Nicușor Dan chiar a atacat public Partidul Național Liberal, pasând astfel responsabilitatea acestei crize politice către liberali, despre care Nicușor Dan spunea că s-ar fi răzgândit și s-ar fi schimbat poziția inițială de a vota un guvern monocolor PSD, condus de Sorin Grindeanu.

Doar că liberalii spun că nu au garantat niciodată un cec în alb unui guvern PSD condus de Sorin Grindeanu și că ar fi fost dispuș să acorde un vot de învestire pentru un guvern condus de Sorin Grindeanu, doar în cazul în care Social-democratii ar fi acceptat un acord politic în privința marilor reforme și în privința programului de guvernare. 

Însă Sorin Grindeanu a refuzat categoric acest acord politic propus de partidele de dreapta. Sorin Grindeanu spunea că își dorește autonomie totală în ceea ce privește măsurile din programul de guvernare și că PSD nu va accepta reguli impuse de partidele de dreapta.

Articolul continuă după reclamă

Aproape două luni de blocaj politic

Rămânem așadar în același blocaj politic de aproape două luni de zile de la căderea a guvernului condus de Ilie Bolojan, iar președintele Nicușor Dan ar putea să aleagă, practic, între cele două variante pe care le are pe masă în acest moment: fie un guvern PSD minoritar condus de Sorin Grindeanu, fie un guvern de centrul dreapta minoritar condus de Siegfried Mureșan, doar că niciuna dintre cele două variante de pe masa președintelui nu are în acest moment voturile necesare pentru a trece de învestire în Parlament, doar în contextul în care ar face un compromis politic și ar depăși acea linie roșie trasată de șeful statului de a nu investi un guvern cu voturile aur. 

Însă mai apare o problemă importantă: mâine este ultima zi din această sesiune parlamentară, practic de miercuri senatorii și deputații vor intra în vacanță, ceea ce înseamnă că dacă astăzi sau mâine președintele Nicușor Dan ar anunța, ipotetic, o desemnare de premier, Parlamentul ar trebui să convoace o sesiune extraordinară, astfel încât să putem avea audierile ministrilor și votul de învestire în Parlament.