Video Ultima zi ca preşedinte a lui Klaus Iohannis. Când va avea loc ceremonia de predare a mandatului la Palatul Cotroceni
Mâine, Klaus Iohannis pleacă de la Palatul Cotroceni. De bunăvoie şi chiar înainte ca suspendarea sa să fie votată în Parlament. Anunţul a fost făcut ieri, În aceste condiţii, preşedinte interimar al României va deveni Ilie Bolojan, preşedintele Senatului şi, totodată, al doilea om în stat.
- Mutări politice după demisia lui Iohannis. Garanţia cerută de Ciolacu liberalilor, pentru a nu rupe Coaliţia. DETALII la Observator 17:00
- Demisia lui Iohannis, pe prima pagină a publicaţiilor internaţionale. Ruşii scriu că "decizia a fost determinată de mișcarea partidelor de extremă dreapta"
Demisia președintelui va intra în vigoare începând de mâine, 12 februarie. Însă, astăzi, la ora 13.00, judecătorii Curții Constituționale s-au reunit într-o ședință în care vor lua act de vacantarea postului de președinte al României în urma demisiei lui Klaus Iohannis. De asemenea, ar trebui să emită hotărârea prin care președintele Senatului, Ilie Bolojan, devine președinte interimar al României.
Altfel, la vârful Partidului Național Liberal a existat aseară discuții între lideri, o ședință informală care pregătește ședința Biroului Politic Național din această seară, de la ora 18.00. O ședință în care Ilie Bolojan își va anunța retragerea din funcția de președinte interimar al Partidului Național Liberal. Asta pentru că, potrivit Constituției, șeful statului nu poate fi membru al unui partid politic.
Surse: Mircea Abrudean, în locul lui Bolojan la şefia Senatului
Așadar, Ilie Bolojan este obligat prin Constituție să se retragă de la vârful Partidului Național Liberal, acolo unde a anunțat încă de aseară că îl va propune, în locul său ca interimar, pe actualul vicepremier și ministru de Interne, Cătălin Predoiu. El este cel care va prelua interimatul la șefia PNL pe perioada în care Ilie Bolojan va fi președinte interimar la Palatul Cotroceni.
Ilie Bolojan se va retrage și din funcția de șef al Senatului. Iar în locul său, potrivit surselor Observator, va fi instalat senatorul PNL Mircea Abrudean.
Acesta este fost secretar general al Guvernului. El îi va lua locul lui Ilie Bolojan în fruntea Senatului și va deveni, astfel, al doilea om în stat. Iar, potrivit surselor noastre, mâine, în jurul prânzului, vom avea și ceremonia de predare a mandatului la Palatul Cotroceni, momentul simbolic în care Klaus Iohannis va părăsi Palatul Cotroceni după mai bine de un deceniu, după două mandate de cinci ani și o prelungire de 40 de zile, în urma deciziei Curții Constituționale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰