Veştea joacă ultima carte ca să fie premier şi încalcă linia roşie a lui Nicuşor Dan: Negociază cu AUR - SURSE
Rămas fără voturile PNL, USR şi UDMR, premierul desemnat Adrian Veştea este hotărât să joace şi ultima carte în speranţa că va reuşi să treacă de votul Parlamentului. Are de gând să negocieze inclusiv cu AUR şi alte partide suveraniste. Cu riscul că presedintele Nicuşor Dan a garantat în trecut că nu va accepta niciun Guvern instalat cu voturile partidelor anti-occidentale.
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a anunțat miercuri seară că ar fi dispus să poarte negocieri cu parlamentari de la AUR și aleși din alte partide suveraniste. Spunea că nu ar fi deranjat dacă vor exista parlamentari AUR care vor da dovadă de patriotism și vor vota guvernul pe care acesta îl propune și că nu are nicio reținere să discute cu absolut oricine, adică cu parlamentari de la toate partidele suveraniste: Alianța pentru Unirea Românilor, SOS România, Grupul Pace și Grupul Uniți pentru România.
Linia roşie trasată de Nicuşor Dan
Adrian Veștea încalcă astfel o linie roșie pe care a trasat-o președintele Nicușor Dan, pentru că șeful statului a spus în repetate rânduri că nu va accepta în niciun caz un guvern instalat la Palatul Victoria cu sprijinul partidelor suveraniste. De altfel, președintele Nicușor Dan a catalogat Alianța pentru Unirea Românilor drept un partid antioccidental și a garantat în repetate rânduri că nu va accepta sprijinul AUR pentru nicio formulă de guvernare. Iată însă că Adrian Veștea se vede nevoit, pentru că nu are voturile Partidului Național Liberal, voturile USR și ale celor din UDMR, să apeleze, practic, la partidele suveraniste.
Război pentru putere la vârful PNL
Este ultima carte pe care o joacă Adrian Veștea, încercând să strângă cele 233 de voturi minim necesare pentru a trece de votul Parlamentului. Războiul pentru putere la vârful Partidului Național Liberal este în plină desfășurare. Surse Observator spun că Adrian Veștea ar vrea să candideze la șefia Partidului Național Liberal la congresul extraordinar al PNL, care ar putea fi organizat duminică. Adrian Veștea, dacă va trece până atunci de votul Parlamentului, ar candida la congres din postura de premier cu puteri depline al României și ar încerca astfel să preia șefia Partidului Național Liberal într-o înfruntare directă, în acest congres, cu Ilie Bolojan, pentru că șeful Partidului Național Liberal încearcă și el, la rândul său, să-l excludă pe Adrian Veștea din partid și nu doar pe el, ci și pe toți parlamentarii Partidului Național Liberal care ar vota un guvern condus de Adrian Veștea sau care ar accepta funcții de ministru și de secretar de stat într-un astfel de cabinet.
PNL, USR şi UDMR pregătesc o soluţie alternativă pentru Cotroceni
Surse politice spun că PNL, condus de Ilie Bolojan, USR și UDMR ar vrea să-i propună șefului statului o soluție pentru a ieși din această criză politică. Ar vrea cele trei partide să meargă la Palatul Cotroceni cu o ofertă pentru Nicușor Dan, să-i spună acestuia că cele trei partide ar fi gata să voteze fie instalarea unui guvern în jurul Partidului Social-Democrat, cu Sorin Grindeanu în funcția de premier, fie un guvern minoritar în formula PNL-USR-UDMR, condus de unul dintre liderii Partidului Național Liberal. Aici sunt luate în calcul, potrivit surselor, mai multe nume, de la Alexandru Nazare, fostul ministru de Finanțe, până la Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, sau Dan Motreanu, secretarul general al Partidului Național Liberal, însă nu este exclus nici scenariul în care Ilie Bolojan ar putea să-și asume el însuși șefia unui astfel de cabinet minoritar.
