Antena Meniu Search
x

Video De ce ni se blochează spatele? Sfaturile specialiştilor: cum putem ameliora durerea

Staţi mai tot timpul cocoşaţi la locul de muncă sau acasă şi v-aţi ales cu dureri de spate? Aflaţi, la rubrica medicală, ce trebuie să faceţi pentru a ameliora durerea.

de Redactia Observator

la 29.09.2021, 13:27

Vezi și

Câţi dintre dumneavoastră nu aţi avut planurile date complet peste cap de blocajele de spate apărute brusc, te miri când şi din te miri ce motive. Dacă aţi trecut cu bine peste episod dar nu ati abordat cauza, să ştiţi că el se poate repeta oricând pentru că la baza lui stă, de fapt, o musculatură a spatelui slăbită. Cei care nu aţi trecut încă printr-un astfel de episod dureros, iată simptomele şi ce puteţi face ca să le amelioraţi.

"Blocajul de spate apare pe fondul unui efort de suprasdolicitare după un efort realizat în casă, când aspirăm, când ştergem geamurile şi este asociat de o mişcare complexă, de flexie şi rotaţie. Ori de câte ori în mod repetitiv se realizeată aceste mişcări de flexie şi rotaţie se favorizează instalarea acestui blocaj, numit medical lumbago acut. Toţi cei care s-au confruntat cu un lumbago au apelat prima dat la repaus pentru că de fapt asta ne cere şi corpul. Este un reflex antalgic. Creierul apelează la o soluţie prin blocarea regiunii afectate", a declarat Ilie Alexandru, medic kinetoterapeut.

După ce aţi încetat orice activitate, ideal ar fi să sunaţi medicul de familie. Acesta vă va recomanda, cel mai probabil, o cură de analgezice pentru atenuarea durerilor iar după aproximativ două zile puteţi începe practicarea unor exerciţii simple, pornind din extremităţi spre zona afectată. "Voi începe în poziţie aşezat pe o parte, cu o pernă între picioare şi voi începe să mişc glezna, apoi şoldul, apoi bazinul. Pornim din gleznă, transmitem creierului că suntem în sigurnaţă, implicând pe rând grupe din ce în ce mai apropiate de zona afectată. Se trage uşor genunchiul la piept atât cât ne permite fără apariţia durerii. Vrem să arcuim uşor coloana şi să o lipim de suprafaţa de sprijin", mai spune kinetoterapeutul Ilie Alexandru.

Efectele primei crize de lumbago durează, ce cele mai multe ori, circa patru zile. Dar blocajul este un semn clar că suferiţi de instabilitate musculară pe zona spatelui şi că, în 2, 3 ani ar putea să apară complicaţii majore. "După o astfel de creiză pacientul trebuie să înţeleragă că va urma o degradare dacă nu începe cu stabvilizare musculară adică e important să înceapă kinetoterapie pentru că altfel gradul de uzură va fi unul foarte mare, prin urmare riscul apariţiei herniei de disc este ridicat", a declarat medicul Ilie Alexandru.

I se spune Dorsalgia joasă sau lumbago iar factorii de risc principali sunt varsta peste 45 de ani, o pozitie vicioasa a coloanei, tulburari de statica ( cand stam gresit la birou), dar cel mai adesea - lipsa activitatii fizice si implicit a tonusului muscular al spatelui; cand nu avem un tonus muscular al muschilor spatelui, toata greutatea se lasa in coloana si in discurile intervertebrale - si la miscari bruste pe aceste discuri apar microleziuni - care provoaca durere - care provoaca la randul ei contractura musculara menita sa ne apere - care duce in final la acest blocaj; si prevenim asta prin intarirea musculaturii spatelui.

Faceţi exerciţii uşoare, măcar de trei ori pe săptămână şi asiguraţi-vă mereu că angrenaţi şi muşchii spatelui. Ideal ar fi ca atunci când aveţi activităţi casnice sau ridicaţi greutăţi mai mari, sa o faceti corect: exemplificare;  iar dacă vă aflaţi încă în vacanţă şi vă gândiţi să jucaţi un volei pe plajă nu uitaţi de încălzirea de dinainte! Badmintonul, tenisul, tiroliana, toate sporturile care implică mişcări bruşte ale spatelui pot duce la instalarea unui lumbago acut, chiar si la sportivi, daca muschii spatelui nu sunt bine incalziti si pregatiti sa preia asupra lor un efort suplimentar.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Observator Medical » De ce ni se blochează spatele? Sfaturile specialiştilor: cum putem ameliora durerea