Video Doza trei de vaccin se va administra din toamnă cu Pfizer şi Moderna. Soluţia luată în calcul de specialişti pentru cei imunizaţi cu AstraZeneca
România începe să administreze doza 3 anti-Covid peste cel târziu o lună şi jumătate. Primii care ar putea să facă un nou rapel sunt medicii şi vârstnicii bolnavi. Puţin peste cinci milioane de români s-au vaccinat anti-Covid-19 până acum, dar nimeni nu ştie câţi dintre ei sunt dispuşi să revină la centrele de imunizare.
Serul se va putea administra la cel puţin șase luni distanţă de la schema completă.
Valeriu Gheorghiţă, coordonator campanie vaccinare: În condițiile, în care astăzi vorbim de infecția cu varianta Delta trebuie să ne uităm și la cei vulnerabili care au fost vaccinaţi și care beneficiază cât se poate de clar de administrarea unei doze de rapel și, de asemenea, la cei cu risc crescut de îmbolnăvire.
Doza a treia ar putea să fie disponibilă pentru toţi cei care vor să se vaccineze. Dar, ca şi la primele două doze, tot etapizat. Primii pe listă sunt angajaţii din sistemul sanitar dar şi cei vulnerabili în faţa infectării.
Victor Drăguțescu, director medical Spital Colentina: Pentru autoprotecţie, doi pentru protecţia pacientului şi 3 pentru a putea ca sistemul să funcţioneze dacă se îmbolnăveşte cineva din sistemul sanitar locul lui trebuie luat de altcineva, iar efortul va fi uriaş.
- A treia doză de vaccin anti-Covid va fi oferită spre administrare din 20 septembrie, în SUA
- Bilanţ de vaccinare anti-Covid în România, 18 august 2021. 13.961 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore
- Cum va fi administrată a treia doză de vaccin în România? Gheorghiță: Cine a avut Covid și s-a vaccinat...
Excluşi sunt cei care au schema completă de vaccinare şi au trecut şi prin boală. Deocamdată se ia în calcul rapelul doar pentru Pfizer şi Moderna. În cazul AstraZeneca, specialiştii spun că doza trei se poate face şi cu celelalte seruri dacă e cazul.
Adrian Marinescu, medic infecţionist: Există posibilitatea ca şi celalalte variante de vaccin să vină cu posibilitatea asta cum s-a intamplat şi cu primele două. Dacă nu, în mod clar cei care au nevoie vor face cu un alt vaccin din cele două aprobate, nu există nicio problemă.
A treia doză împarte oamenii în două tabere
Părerile oamenilor sunt împărţite.
''Aţi fi de acord să faceţi şi a treia doză din toamnă?
Sigur că da.''
''Şi bunicii mei trebuie să se vaccineze acum cu a treia doza. Momentan nu simt că pentru mine este necesar.''
''E inutilă.
Te-ai vaccinat?
Nu şi nici nu mă vaccinez până nu o să fie obligatoriu.''
În multe ţări din Europa a început deja administrarea celei de-a treia doze de vaccin. Cu 8730 de infectări raportate marţi, Israel e în plin val 4 al pandemiei. Ţara administrează deja a treia doză persoanelor peste 50 de ani. La fel şi Serbia şi Ungaria. Germania şi Franţa încep din luna septembrie, iar Austria din octombrie.
Dr. Melanie Swift, medic: Refacem vaccinul la fiecare 10 ani, nu pentru că nu a funcţionat, ci pentru că sistemul imunitar începe să uite cum să răspundă la acel virus.
Peste Ocean toţi americanii ar trebui să primească a treia doză de vaccin la 8 luni de la rapel, iar revaccinarea ar putea începe din septembrie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰