Românii din străinătate care vin în vacanță în țară fac și turism medcal
Sutele de mii de români care se întorc din străinătate în ţară pentru concediul de vară sunt o mină de aur pentru cabinetele stomatologice ori pentru saloanele de înfrumuseţare.
Sutele de mii de români care se întorc din străinătate în ţară pentru concediul de vară sunt o mină de aur pentru cabinetele stomatologice ori pentru saloanele de înfrumuseţare. Vacanţa în ţară este o ocazie pentru românii care muncesc în străinătate să aibă parte de servicii medicale sau estetice la preţuri mult mai mici decât în ţările în care s-au stabilit. Programările se fac cu luni în avans, iar clienţii români aduc, deseori, cu ei şi clienţi străini.
Rudele, prietenii şi dentistul. Pentru mulţi români care se întorc în ţară, în concediul de vară, este lista obligatorie cu persoanele pe care trebuie să se întâlnească.
Un motiv pentru care august a devenit cea mai aglomerată lună pentru stomatologi.
Din Londra vine şi Alexandra. A plătit acolo 50 de lire sterline doar pentru un consult în urma căruia a aflat că are o carie. A amânat tratamentul pentru vacanţa de vară.
În bani româneşti înseamnă 930 de lei. De şase ori mai mult decât plăteşte în ţară.
Diferenţa de preţ îi atrage chiar şi pe clienţii străini. În prima jumătate a anului trecut, peste 7.000 de persoane au venit în România doar pentru servicii stomatologice.
Genele voluminoase au fost un lux de româncă întoarsă din Statele Unite. La 150 de dolari aplicarea, rezultatele au fost dezamăgitoare. Cu 250 de lei, problema a fost rezolvată acasă.
Şi saloanele de hair styling sunt pline. Clientele spun că în vacanţă este momentul schimbărilor radicale.
Şi pentru aceste servicii, preţurile în România pot fi de trei ori mai mici decât în străinătate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰