Video 40 de garnituri vor asigura zilnic legături din toată ţara către litoral şi Delta Dunării. Când începe programul ''Trenurile Soarelui''
Toate drumurile duc la mare. CFR Călători a anunţat că va lansa programul estival de transport ''Trenurile Soarelui''. Astfel, compania vrea să încurajeze transportul feroviar către litoral şi Delta Dunării.
Programul ''Trenurile Soarelui'' începe pe 11 iunie şi se va termina pe 6 septembrie. Turiştii care vor să meargă pe litoral vor avea la dispoziţie 40 de garnituri. Vor face legătura între regiunile ţării şi litoralul românesc sau Delta Dunării. Dintre acestea, 18 fac legătura între principalele oraşe din România şi Mangalia, alte 16 vor circula zilnic între Bucureşti şi litoral. CFR Călători a pregătit 4 trenuri care fac legătura între Bucureşti şi Tulcea şi alte 2 care fac legătura între Tulcea şi Medgidia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰