Alertă în Arad din cauza unui geamantan
A fost panică mare în această dimineaţă în centrul Aradului. Iar circulaţia în zonă a fost blocată mai bine de două ore Toate acestea din cauza unei valize lăsate în faţa unei bănci.
A fost panică mare în această dimineaţă în centrul Aradului. Iar circulaţia în zonă a fost blocată mai bine de două ore Toate acestea din cauza unei valize lăsate în faţa unei bănci.
Încă de dimineaţă arădenii care au trecut prin zonă au văzut geamantanul abandonat pe trepte. Abia la ora 9, când angajaţii băncii au sosit la muncă, a fost anunţată poliţia. Iar anunţul a fost dat ca alertă cu bombă. Imediat, forţe impresionante ale poliţiei şi pirotehniştii au venit la faţa locului şi au izolat zona, spre disperarea trecătorilor, nevoiţi să ocolească pe alte străzi. Mai mult chiar, traficul a fost oprit pe un sens al bulevardului central, iar în jurul băncii a fost pusă bandă galbenă.
Zeci de arădeni s-au adunat să vadă ce se întâmplă. Până şi locatarii de deasupra băncii au ieşit pe balcoane să urmărească desfăşurarea de forţe. De la Timişoara, echipa de pirotehnişti ai SRI a fost prima care s-a apropiat de geamantanul abandonat. Mai întâi cu un câine, apoi cu un ofiţer care a îmbrăcat costumul de protecţie. Primul care a sesizat că alarma e falsă a fost patrupedul SRI, care nu a avut nici o reacţie atunci când a trecut pe lângă valiză. Cel care a uitat geamantanul în faţa băncii nu va putea fi tras la răspundere, chiar dacă va fi identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere. Poliţiştii consideră că nu a făcut gestul intenţionat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰