ALERTĂ METEO ÎNGRIJORĂTOARE: Ciclonul care a devastat Italia se îndreaptă spre ROMÂNIA! Anunţul făcut de ANM
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de intensificări ale vântului şi ploi, valabilă din această după-amiază până marţi seară în majoritatea regiunilor.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de intensificări ale vântului şi ploi, valabilă din această după-amiază până marţi seară în majoritatea regiunilor.
"Ciclonul vine din partea de sud a Italiei, însă ceea ce va ajunge la noi va fi cu mult diminuat faţă de ce a fost ieri acolo. Pe măsură ce se deplasează către ţara noastră, el deja a slăbit în intensitate. Astfel că, astăzi, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo, pentru a avertiza populaţia că există o schimbare a vremii după aceste două zile frumoase în mai toată ţara. Astfel, informarea meteo vizează intensificări ale vântului. Totodată, vom avea parte şi de ploi. Acest ciclon poate, dacă găseşte o zonă cu umezeală, să se amplifice", a declarat Oana Păduraru, meteorolog de serviciu la ANM.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 septembrie, ora 17:00 - 12 septembrie, ora 21:00, temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală de 45 - 50 km/h, iar în Banat, Dobrogea şi la munte, pe arii restrânse, de peste 55 - 60 km/h.
În noaptea de luni spre marţi (11/12 septembrie) şi pe parcursul zilei de 12 septembrie, în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei, la deal şi la munte, vor fi şi intervale de timp cu averse, descărcări electrice şi posibil grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 25 - 30 l/mp.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰