Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ieșirea din starea de urgență ar urma să readucă ambuteiajele în traficul din București

Nervi, claxoane, cozi interminabile şi poluare. Este realitatea la care ne vom întoarce odată cu ieşirea din starea de urgenţă, spun specialiştii. Am putea avea mai multe maşini pe şosele decât înainte de pandemie.

de Redactia Observator

la 14.05.2020 , 22:23

  • Specialiștii se așteaptă ca bucureștenii să evite transportul în comun, din cauza riscului de infectare.
  • Ambuteiajele, provocate și de dorința oamenilor de a-și revedea rudele și prietenii.

Bucureştenii vor încerca pe cât posibil să evite în continuare mijloacele de transport în comun, arată scenariile sociologilor. 

Marea relaxare se va vedea, în primul rând, în trafic. Specialiştii spun să ne aşteptăm la blocaje la fel ca înainte de pandemie. 

Marian Ivan, Asociația pentru promovarea transportului alternativ: Tot weekendul va fi unul al ambuteiajelor pentru că foarte mulți oameni vor dori să își vadă cunoscuții, prietenii, să se bucure de noua libertate. Vom avea niște străzi pline de mașini pentru că mulți vor scoate mașinile pe care de obicei nu le scoteau, iar mulți nu vor mai folosi transportul public sau metroul de teamă să nu se îmbolnăvească.

Vezi și

Aglomeraţia ar putea veni la pachet şi cu accidente, spun poliţiştii rutieri. În timpul pandemiei, în Bucureşti au avut loc doar 25 de tamponări, de patru ori mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. 

Claudiu Costea, purtător de cuvânt Brigada Rutieră: Chiar dacă acestea au scăzut comparativ cu anul trecut, să nu ne culcăm pe o ureche. Să fim în continuare atenți, să respectăm legea. Vor fi și puncte de control unde se va efectua control al autovehiculelor.

De mâine, ne luăm la revedere şi de la aerul mai curat din timpul stării de urgenţă. 

Valentin Krancevik, activist de mediu: În primele zile de când se va da drumul probabil traficul va fi foarte mare, iar indicatorii din nou vor sări. Să sperăm că nu vor sări foarte mult. În continuare, calitatea aerului este bună și foarte bună.

Specialiştii au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din tot Bucureştiul ca să vadă ce s-a schimbat în timpul stării de urgenţă. Studiul realizat arată că nu toţi bucureştenii au respectat restricţiile. 

Dacă în zona centrală, fluxul de oameni a scăzut cu aproape 70%, la periferie, scăderea a fost de doar 20 la sută. 

Dan Petre, sociolog: Sunt atât zone rezidențiale foarte aglomerate, cât și industrii care își desfășoară activitatea mai puțin online. Faptul că nu au existat multe cazuri grave şi că nu au existat tragedii atât de puternice precum în alte ţări, cum ar fi Italia sau Spania, întărește convingerea unor oameni că nu a fost ceva foarte serios. Se va întâmpla o întoarcere a pendulului în sensul că el a fost împins foarte puternic către restricții și restrângerea mobilităţii şi a activităților, iar acum, mai ales că nu vor mai exista aceleași mijloace de control în aceste trei zile, el se va duce în direcția cealaltă.

Nerăbdarea românilor de a ieși din case s-a văzut și în aplicația Waze. În medie, aproape 5.000 de șoferi au fost conectați în permanență la aplicație, în timpul pandemiei. Anul trecut, au fost 22 de mii de accesări. 

De luni, tot parcul auto STB va fi pe traseu. Asta înseamnă peste o mie de autobuze, 280 de tramvaie şi 230 de troleibuze. În starea de urgența, numărul mijloacelor de transport în comun s-a redus cu 40 la sută.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Ieșirea din starea de urgență ar urma să readucă ambuteiajele în traficul din București