Antena Meniu Search
x

Video Anchetă greoaie în cazul crimei între migranți din Timișoara. Tinerii audiați seara trecută s-au întors deja pe străzile din oraș

Anchetă continuă greoi în cazul crimei între migranți de la Timișoara. Poliţiştii încă audiază migranţii în încercarea de a-i identifica pe agresorii implicaţi în răfuiala sângeroasă de seara trecută.

Iulia Pop
de Iulia Pop

la 20.04.2021, 16:27

Vezi și
  • Un tânăr a fost înjunghiat şi a murit, iar un altul a ajuns în stare gravă în spital, după o răfuială sângeroasă în Timișoara.

Două grupuri de afgani s-au luat la bătaie, seara trecută, pe un bulevard intens circulat din oraş, sub privirile îngrozite ale trecătorilor. Şi-au împărţit pumni şi picioare, apoi au folosit şi cuţite. În bătaia generală, un tânăr a fost înjunghiat şi a murit, iar un altul a ajuns în stare gravă în spital. Zeci de persoane au fost duse la audieri.

Preşedintele Consilului Judeţean a anunţat că va cere prefectului să convoace Comitetul Judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă pentru a soluţiona mai repede cazul. 

Toți tinerii care au fost luați de polițiști la audieri au fost verificați, apoi lăsați să se întoarcă pe străzi. 

Dominic Fritz: ”Timișoara nu poate fi lăsată singură să gestioneze situația”

Pe acelaşi subiect

Dominic Fritz s-a declarat, marți, într-o conferință de presă, șocat de incidentul grav care „neliniștește foarte mulți timișoreni”. 

„Este un incident izolat, dar nu e fără cauze sistemice, iar aceste cauze nu mai pot fi ignorate. Mă aștept ca Poliția să găsească vinovatul, dar trebuie să găsim și soluții pentru problema de bază: avem o populație de refugiați în Timișoara care nu este a nimănui. Organele statului responsabile par să se complacă cu ideea că problema se va rezolva de la sine”, spune primarul.

Potrivit primarului, problema migrației este o problemă națională și are nevoie de soluții naționale: 

„Timișoara nu poate fi lăsată singură să gestioneze provocarea. Am cerut de luni bune să se găsească soluții, străzile din oraș nu sunt un loc de cazare. Am discutat aseară cu domnul ministru Bode și am reiterat așteptarea mea de soluții. Fenomenul nu va dispărea peste noapte, cifrele mai degrabă vor crește la vară, cu căldura”, a spus Dominic Fritz.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Anchetă greoaie în cazul crimei între migranți din Timișoara. Tinerii audiați seara trecută s-au întors deja pe străzile din oraș