Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată sub control judiciar. Este acuzat că a folosit documente false
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, în acelaşi dosar au mai fost deferite justiţiei cinci persoane.
Patru dintre acestea sunt acuzate de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, iar una de tentativă la aceeaşi infracţiune.
Sursă: agerpres.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰