Situație fără ieșire pentru trei bătrâni de la un azil din Constanța
Situaţie fără ieşire pentru bătrânii şi familiile celor internaţi într-un centru pentru varstnici de lângă Constanţa! În urma controalelor făcute de autorităţile care se ocupă cu protecţia socială, 3 pacienţi ar urma să fie evacuaţi. "Vina" acestora este că au sub 60 de ani.
Situaţie fără ieşire pentru bătrânii şi familiile celor internaţi într-un centru pentru varstnici de lângă Constanţa! În urma controalelor făcute de autorităţile care se ocupă cu protecţia socială, 3 pacienţi ar urma să fie evacuaţi. "Vina" acestora este că au sub 60 de ani, adică nu se încadrează ca vârstă în profilul centrului. Oamenii sunt însă în situaţii extrem de complicate, iar familiile nu se pot ocupa de ei. Emoţii au şi ceilalţi locatari, după ce au auzit zvonuri că acesta ar putea fi închis.
Un bărbat cu o boală psihică gravă şi încă doi pacienţi imobilizaţi ar trebui să părăsească centrul pentru vârstnici în 48 de ore. Au sub 60 de ani, aşa că în urma controalelor făcute de autorităţile pentru protecţie socială, aceştia ar trebui să plece. Unul dintre aceşti oameni este Daniela.
În mod evident, Daniela nu se poate îngriji singură. Unchiul ei, singura rudă care se mai ocupă de ea, locuieşte într-o garsonieră şi nu are cum să o ia la el. Aşa că singura lor speranţă ar fi un centru care ţine de DGASPC, doar că nici aceasta nu este o soluţie.
- Azil al groazei, descoperit în Bacău de ANPC. Zeci de bătrâni primeau mâncare expirată de luni de zile
- Când intră pensiile pe card în februarie 2025
- Cât este pensia minimă în 2025
- Țara în care singurătatea și izolarea sunt atât de apăsătoare încât bătrânii preferă să meargă la...
- Sat din Giurgiu, terorizat de un puşti poreclit "tâlharul". Şi-a jefuit vecinii în vârstă şi i-a bătut, dar e...
Daniela nu poate fi dusă nici la un centru de bătrâni, deoarece limita de vârstă este de 65 de ani. De temut, se tem însă şi ceilalţi 30 de beneficiari ai centrului care sunt convinşi că acesta va fi închis.
Conducerea centrului spune că, în afara celor trei beneficiari prea tineri, autorităţile au invocat şi lipsa curatelei. Un document pe care familiile ar face demersuri să îl obţină.
Pâna la aceasta ora, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială care se ocupă de controale şi ar trebui să ofere soluţii pentru oamenii din centru, nu a emis un punct de vedere legat de controalele efectuate.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰