Ţara în care sunt mai mulţi bătrâni decât copii. Nașterile au ajuns la cel mai scăzut nivel din istorie
Procentul persoanelor cu vârste de la 65 de ani în sus l-a depăşit în China pentru prima dată pe cel al persoanelor cu vârste de până la 15 ani în anul 2025, conform Anuarului Statistic al acestei ţări.
China avea la sfârşitul anului 2025 o populaţie de 223,65 milioane de persoane în vârstă de cel puţin 65 de ani, respectiv 15,9% din populaţia sa, şi 212,76 milioane de copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani, respectiv 15,1% din ansamblul populaţiei.
Rata de dependenţă a persoanelor în vârstă, indicator măsurat prin raportul persoanelor în vârstă de cel puţin 65 de ani faţă de persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani, a ajuns astfel la 23,1%.
Pe fondul îmbătrânirii demografice, acest indicator a crescut constant în ultimii zece ani, de la 15% în 2016 a depăşit 20% pentru prima dată în 2021, ajungând la 20,8%, şi a urcat până la 22,8% în 2024.
Această evoluţie coincide şi cu o scădere prelungită a ratei natalităţii. China a înregistrat 7,92 milioane de naşteri în 2025, un minim istoric, după 9,54 milioane de naşteri în 2024.
De asemenea, la sfârşitul anului 2025 China avea 323,38 milioane de persoane în vârstă de 60 de ani sau peste, reprezentând 23% din populaţia sa, procent care era de 22% în anul anterior.
Autorităţile au răspuns acestor schimbări demografice prin măsuri de stimulare a natalităţii şi de diminuare a costurilor de îngrijire a copiilor, acordând inclusiv o alocaţie naţională pentru copiii sub trei ani.
Cu toate acestea, măsurile adoptate până în prezent nu au dat rezultatele aşteptate şi numărul naşterilor a rămas la niveluri istoric scăzute, în timp ce autorităţile estimează că până în 2035 peste 400 de milioane de chinezi vor avea vârste de la 60 de ani în sus, situaţie care va creşte şi mai mult presiunea asupra pieţei muncii, a sistemului de pensii şi a serviciilor de îngrijire pentru persoanele vârstnice.
