Bei APĂ ÎMBUTELIATĂ? Descoperirea care te va face să nu mai pui gura pe aşa ceva
Din ce în ce mai mulţi români renunţă la a consuma apa de la robinet, în favoarea celei îmbuteliate. Puţini sunt, însă, cei care ştiu cât de periculoasă poată fi
Din ce în ce mai mulţi români renunţă la a consuma apa de la robinet, în favoarea celei îmbuteliate. Puţini sunt, însă, cei care ştiu cât de periculoasă poată fi
Apa îmbuteliată ne e livrată de cele mai multe ori în recipienţi de plastic. Aceştia sunt nocivi din cauza procesului de fabricaţie, care presupune utilizarea unor substanţe chimice neurotoxice sau cancerigene.
Cea mai mare problemă pare a fi legată, însă, de altceva! Testele făcute apei îmbuteliate de către laboratoare independente au relevat prezenţa, în aşa-zisa apa pură, care ne este vândută de aproape de 2.000 de ori mai scump decât apă de la robinet, a altor compuşi toxici, gen toluen sau stiren, resposabili de mutaţii genetice şi implicit de proliferarea cancerului.
Astfel, specialiştii recomanda instalarea unui filtru la robinet pentru a scăpa de toate aceste probleme.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰