Cât de important este să știm că avem un copil supradotat. Ultimele zile de înscrieri în Programul „O minte sclipitoare” organizat de Fundația Dan Voiculescu
Statisticile arată că aproximativ 200.000 de copii au abilități specifice supradotaților, însă doar 1 % ajung să își maximizeze potențialul.
Se pare că suma de calități intelectuale native nu sunt suficiente pentru ca un individ să ajungă la maturitatea de a face performanță. Foarte mulți copii români care au capacități excepționale nu ajung să le valorifice din cauza a mai mulți factori: părinții nu sesizează aceste calități și îi ghidează greșit, familia are un nivel de trai foarte scăzut și are alte priorități decât încurajarea educațională a celui mic, etc.
În consecință, de cele mai multe ori, influențele nefaste ale mediului conduc la o plafonare a copilului și la o estompare a calităților lui native. În România, unul dintre cele mai populare programe în care poți descoperi abilitățile copilului tău este “O minte sclipitoare”, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Zeci de copii, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani s-au înscris pentru a-și testa gratuit inteligența cognitivă, emoțională, dar și coeficientul de inteligență generală. Însă înscrierile pentru acest program se apropie de final, ultima zi fiind pe 31 mai.
Înscrierile se pot face pe www.fundatiadanvoiculescu.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰