Cei trei tâlhari care au intrat peste o familie din Iaşi purtând cagule au fost prinşi de poliţişti, în urma unor percheziţii. Hoţii i-au bătut pe cei doi soţi
Cei trei tâlhari care au intrat peste o familie din Iaşi, purtând cagule, au fost prinşi de poliţişti în urma unor percheziţii făcute pe raza județului Vaslui.
Cei trei bărbați au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași care a dispus prezentarea în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, propunere ce a fost admisă, instanța emițând mandate de arestare preventivă a acestora pentru 30 de zile. Bărbații au fost reintroduși în Arestul IPJ Iași.
O acţiune amplă
Descoperirea celor trei a venit după ce polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iasi și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iasi au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza județului Vaslui, la două persoane bănuite de comiterea în noaptea de 13 Iulie a infracțiunii de tâlhărie calificată. În baza probatoriului administrat în cauză, doi dintre bărbaţi au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, pentru tâlhărie calificată, iar al treilea a fost reținut pentru 24 de ore pentru complicitate la comiterea acestei fapte.
Reamintim că doi soţi au trăit clipe dramatice, după ce s-au trezit, noaptea, cu trei indivizi cu cagule pe faţă, care i-au bătut. Bărbatul a fost şi rănit cu un cuţit. Culmea, cei doi locuiesc într-o zonă izolată din cartierul Bucium, unde accesul se poate face doar cu ATV sau pe jos. Cea mai apropiată casă se află la circa un kilometru distanţă.
Ştire realizată cu ajutorul infornaţiilor furnizate de reporterul Observator Clara Mihociu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰