Cozi imense de pensionari în Târgu Mureş pentru abonamente gratuite de autobuz
Pensionarii din Târgu Mureş sunt în stare să facă orice doar să-şi obţină abonamentele de transport în comun oferite gratuit de primărie!
Pensionarii din Târgu Mureş sunt în stare să facă orice doar să-şi obţină abonamentele de transport în comun oferite gratuit de primărie! Oamenii stau în frig, la cozi interminabile, pentru că ştiu că astfel vor putea călători cu autobuzul gratis, timp de o jumătate de an. Pentru ei este o economie foarte importantă. Singura cheltuială o reprezintă cei 5 lei pe care trebuie să îi plătească pentru tichetul propriu-zis.
Să mergă gratuit cu autobuzul, pe toate liniile din oraş, este pentru pensionari o mână de ajutor din partea autorităţilor. Şi astfel frigul şi zecile de minute state în picioare, la rând, nici nu mai contează.
O copie a cărţii de identitate, un cupon de pensie şi 5 lei. De atât este nevoie ca fiecare pensionar să scutească 80 de lei pe lună, cât ar costa un abonament pe toate liniile.
Pensionarii cu vârsta sub 55 de ani sunt şi ei ajutaţi cu o reducere. Plătesc la jumătate preţul abonamentului pentru jumătate de an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰