Antena Meniu Search
x

Criza ambulanţelor din România a fost rezolvată astăzi într-un stil pur românesc: discuţia oficialilor s-a amânat

Criza ambulanţelor din România a fost rezolvată astăzi într-un stil pur românesc. Discuţia ce urma să aibă loc între oficialii din sănătate, cei de la Ministerul de Interne şi premier a fost, aţi ghicit, amânată. Nu până mâine, ci până săptămâna viitoare, pentru că de mâine până luni e minivacanţă. Iar demnitarii n-au voie s-o rateze, doar e liber prin lege. Premierul Grindeanu va petrece Rusaliile la mare. Bolnavii de la noi în schimb îndură, pe lângă boli, şi maşinile care, nu de puţine ori, în loc să-i ducă la spital, rămân ore întregi stricate pe drumuri.

Vezi și

Dar discuţia s-a amânat. Motivul, întârzierea avionului cu care şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, se întorcea de la Washinton. Şi, cum de mâine bugetarii încep o minivacanţă, oficialii s-au gândit că inclusiv urgenţele iau o pauză. Aşa că vor clarifica situaţia ambulanţelor săptămâna viitoare. 

Asta în timp ce bolnavii din România sunt transportaţi cu maşini din care cad bucăţi de tablă ruginită. 

La Serviciul Judeţean Prahova există şi o ambulanţă care a stabilit un record. Ea a adunat nu mai puţin de şapte sute de mii de kilometri. În ultima vreme maşina stă mai mult prin service. De fapt, din cele 67 de ambulanţe câte sunt în total în Prahova, peste 50 ar trebui înlocuite urgent.

Pe acelaşi subiect

Iar medicii şi ambulanţierii sunt nevoiţi să improvizeze. De multe ori însă bolnavii grav stau ore bune în maşinile care se defectează în trafic.

Nici în Neamţ situaţia salvărilor nu e mai roz. Rugina a început să le mănânce, la propriu. 

Iar multe dintre ambulanţe au ajuns, prin vechimea lor, să scrie istorie.

În toată ţara operează acum 2.500 de ambulanţe şi autospeciale SMURD. Mai bine de jumătate dintre ele s-ar încadra perfect la programul RABLA. Premierul Sorin Grindeanu declara ieri că nici măcar banii pentru achiziţia de ambulanţe noi, nu sunt, în acest moment.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Obişnuiţi să reciclaţi medicamentele expirate?

Observator » Stiri sociale » Criza ambulanţelor din România a fost rezolvată astăzi într-un stil pur românesc: discuţia oficialilor s-a amânat